Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi premiat miercuri, la Magdeburg, Germania, cu premiul „Otto cel Mare” („Kaiser-Otto-Preis 2020”), pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinților Mauritius și Katharina), loc simbolic, cu semnificație deosebită pentru istoria Europei, care adăpostește de peste 1000 de ani mormântul lui Otto I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. 

În cadrul festivității, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenți Reiner Haseloff, Premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, Ministru de Stat și Șef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum și Lutz Trűmper, Primarul general al orașului Magdeburg.

Premiul „Otto cel Mare” este acordat, o dată la doi ani, personalităților și organizațiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare și în promovarea gândirii europene. Distincția a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1200 de ani de existență a orașului Magdeburg.

Printre personalitățile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără Cancelarul Germaniei Angela Merkel, fostul Preşedinte al Germaniei Richard von Weizsäcker, fostul Președinte al Letoniei Vaira Vīķe-Freiberga, precum și fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.

Anul trecut, președintele a primit și premiul Charlemagne (Carol cel Mare) pentru anul 2020. Juriul i-a acordat această distincție pentru că a fost „un campion de excepție” în promovarea valorilor europene și a cooperării din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.