Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat ieri decretul privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” lui Emilian Vasile Cutean, transmite Agerpres.

Emilian Cutean – fost deputat PSD şi şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor – a fost condamnat definitiv, în 2012, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de procurorii DNA că a iniţiat o hotărâre de Guvern în 2004, prin care s-a aprobat acordarea a peste 300.000 de lei Asociaţiei de revoluţionari „Club 22”, pe care o înfiinţase şi al cărei preşedinte era, potrivit flux24.ro.

În 2014, el a dat în judecată statul român la CEDO şi a avut câştig de cauză. În februarie 2019, Cutean este condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani şi 60 de zile închisoare pentru abuz în serviciu. El nu a mai făcut însă închisoare, fiind luată în considerare perioada petrecută în penitenciar în urma condamnării din 2012.

În decembrie anul trecut, preşedintele Iohannis i-a retras lui Emilian Cutean Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.