Vicele Niculae a început să bată câmpii despre ultima alocare de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, uitând să le spună bistrițenilor câteva lucruri:

– În fiecare an, execuția bugetului Primăriei municipiului este una deficitară, rămânând necheltuite importante sume de bani, de ordinul milioanelor de euro. De exemplu, doar în acest an, din bugetul secțiunii de dezvoltare, banii au fost cheltuiți doar în proporție de 19,44%.

Aceasta în condițiile în care Bistrița nu are asfalt pe zeci de drumuri de pământ, nu are canalizare în multe zone, nu avem un sistem de preluare a apelor pluviale, nu există iluminat public pe multe străzi, nu are locuri suficiente în creșe si gradinite, nu au fost amenajate parcări rezidențiale și nerezidențiale,

– Din acest motiv, nici guvernele Dragnea (Grindeanu – Tudose – Dăncilă) nu alocaseră bani administrației PSD din Primăria Bistrița, iar primarul Crețu se lamentase în presă în mai multe ocazii. La alocările din cotele defalcate din TVA, în toată perioada guvernării PSD, municipiul Bistrița primise 0 (ZERO) lei. Deci nici chiar pesediștii nu consideraseră că administrația locală de aici e capabilă să investească bani guvernamentali.

– Vicele mai uită să spună că guvernul PSD a pus în sarcina bugetelor locale plata asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități. Dacă până atunci 90% din bani erau de la Guvern, iar 10% din bugetele locale, PSD a inversat totul și primăriile trebuiau să contribuie cu 90%. A fost nevoie ca guvernarea liberală să intervină pentru reglementarea situației, în primă fază cu 50-50%.

– Vicele se face că uită cum, recent, în scop electoral, din bugetul public al Bistriței a alocat 1 milion de lei pentru o echipă de liga a treia fără palmares, fără niciun fel de obiective stabilite și fără transparența cheltuirii banilor primiți.

– Același vice este cel care a dispus și ultimul tun dat bugetului local pentru gaura neagră numită Pârtia Cocoș, municipalitatea mai achiziționând, în plină vară, un tun pentru zăpadă în valoare de 131.500 de lei.

– Îi spun vicelui Niculae sau direct consultanților lui că Primăria Bistrița nu este o bancă în care Guvernul să își plaseze banii pentru a nu fi cheltuiți. De la nivel central, nu finanțează nimeni incompetența administrativă dovedită.

– Îi asigur pe bistrițeni că Guvernul va susține masiv toate programele de dezvoltare pentru municipiul nostru pe care ni le dorim implementate după alegerile locale.

(PUBLICITATE ELECTORALĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.