Municipalitatea bistrițeană are proiecte în valoare de peste un miliard de lei pentru a oferi elevilor și profesorilor din Bistrița un mediu potrivit ce susține un proces de învățământ „ca la carte”, transmite primarul Ioan Turc.

Potrivit edilului, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 și Creșa nr. 3, Școala Gimnazială nr. 1, liceele „Grigore Moisil”, „Tudor Jarda” și Tehnologic de Servicii Bistrița se află astăzi într-un stadiu avansat de modernizare.

Totodată, municipalitatea pregătește documentații pentru lucrări la Grădinițele nr. 7, nr. 10, nr. 12, nr. 13, nr. 17, „Dumbrava Minunată”, „Căsuța cu Povești”, „Trenulețul Veseliei”, Grădinița din Sărata, Școala gimnazială clasele V-VIII a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, Școala gimnazială „Avram Iancu”, Școala Generală Sigmir, Liceul cu Program Sportiv (corp B ) și liceele Tehnologic Agricol, Infoel (corpuri C, D, E) și nu numai.

„De asemenea, am finalizat și proiectul desfășurat împreună cu tinerii de la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, prin care am înveselit cu picturi murale 5 creșe din oraș: Creșa nr.1, Creșa nr. 2, Creșa nr. 4, Creșa nr. 5 și Creșa nr. 6.

În anul școlar 2022-2023 se va derula a doua ediție a programului „Școala de înot”, în cadrul căreia copiii de clasa a patra vor beneficia de cursuri gratuite de natație, vor fi acordate abonamente la baze sportive pentru elevii cu performanțe școlare și pentru elevii proveniți din familii aflate în dificultate.

La Centrul Comunitar pentru Tineret organizăm cursuri gratuite cu profesori voluntari pentru disciplinele de evaluare națională, Bacalaureat și nu numai. Totodată, sunt evaluate performanțele școlare ale elevilor care au absolvit liceul în promoția 2021-2022 pentru a se acorda bursele NOSA în valoare de 500 lei/lună, care se atribuie pe perioada studiilor universitare. 

Un învățământ de calitate promite un viitor mai sigur!”, mai spune primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.