Cu toate că se fac presiuni pentru deschiderea Pârtiei de schi Cocoş cât mai repede, aceasta ar putea fi deschisă abia atunci când va corespunde din punct de vedere tehnic, potrivit primarului municipiului Bistrița, Ioan Turc.

”Am avut o discuţie în această dimineaţă cu colegii din Primărie care se ocupă de pârtie. Le-am spus foarte limpede: ştiu că există o anumită presiune ca pârtia să se deschidă sâmbătă sau duminică. Dacă poate fi deschisă sâmbătă sau duminică din punct de vedere tehnic, se va deschide, dacă nu, nu. Eu nu vreau ca să facem în Primăria Bistriţa activitate de imagine. Sigur, imaginea este importantă dar ea trebuie să fie rezultatul unor acţiuni concrete din perspectiva administrativă. Nu se va deschide nici sâmbătă, nici duminică, dacă nu va permite calitatea pârtiei. Insistăm, așa cum am mai spus, pe pârtia de baby, pentru copii, deocamdată nu se face zăpadă pe pârtia mare. Probabil că va fi deschisă sâmbătă, duminică, luni, marţi, miercuri, când va fi gata”, a explicat Ioan Turc.

Reamintim că vechea administrație din Bistrița a cheltuit mai bine de 4 milioane de euro pentru amenajarea Pârtiei de schi Cocoș, obiectiv inaugurat la începutul anului 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.