Primăria Bistrița a pregătit o licitație publică pentru reactualizarea unor studii care să îi spună cum să dezvolte orașul în următorul deceniu. Pentru cele trei studii s-au alocat 400.000 de lei. Pentru două dintre ele însă s-a anulat licitația, după ce unul dintre ofertanți a contestat răspunsurile la clarificări primite de la Primăria Bistrița.

Municipalitatea a pregătit licitația încă de când era la cârma orașului Ovidiu Crețu, iar anunțul a fost publicat pe SEAP în toamnă, când deja Primăria Bistrița fusese preluată de Ioan Turc. 

Aceasta vizează reactualizarea unor studii, în vederea folosirii lor pentru accesarea de fonduri europene în următorul exercițiu financiar. Se dorea actualizarea strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistrița, pentru perioada 2010-2030.

„Strategia integrată de dezvoltare locală reprezintă cadrul pentru o viziune pe termen mediu și lung asupra dezvoltării locale, în care domeniile de acțiune strategică sunt integrate și se află în stare de complementaritate. Acesta va reprezenta, alături de PMUD (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, baza strategică pentru fundamentarea proiectelor inițiate la nivel local, pentru perioada de programare 2021-2027, fiind de asemenea un reper pentru definirea programelor de finanțare fundamentate de autoritățile naționale, cât și pentru autorități regionale/județene/locale sau potențiali investitori publici sau privați”, se arată în caietul de sarcini al licitației ce vizează lotul 1, actualizarea strategiei de dezvoltare locală.

Bistrița are o strategie integrată de dezvoltare urbană încă din 2017 și un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, din aceeași perioadă. Acestea ar trebui însă reactualizate pentru accesarea fondurilor europene în noul exercițiu financiar. Reactualizat trebuie să fie și Planul Strategic Instituțional.

441.000 de lei puși la bătaie pentru actualizarea studiilor

„Se impune rezolvarea simultană a problemelor urgente pe care trebuie să le aibă în vedere dezvoltarea socială și economică a municipiului Bistrița: Digitalizarea serviciilor publice și creșterea competitivității întreprinderilor prin inovare, care să transforme municipiul Bistrița într-un Smart City. Refacerea și respectarea mediului curat prin acțiuni de mobilitate urbană, eficiență energetică și regenerare urbană a zonelor degradate. Creșterea accesibilității către municipiul Bistrița, în calitate de reședință de județ, dar și în interiorul acestuia între zonele funcționale. Creșterea gradului de educație prin dezvoltarea infrastructurii școlare, cu accent pe dezvoltarea învățământului profesional tehnic. Dezvoltarea atractivității prin includerea în circuitul turistic a unor noi produse turistice. Dezvoltarea serviciilor sociale pentru categorii vulnerabile: copii, bătrâni și persoane cu dezabilități”, se mai arată în caietul de sarcini al primului lot al licitației, actualizarea strategiei de dezvoltare locală.

Valoarea totală a contractelor ajunge la 441.000 de lei. Licitația s-a împărțit pe trei loturi. Astfel, pentru reactualizarea SIDU (Strategia de Dezvoltare Locală) și SMUD (Strategie de Mobilitate Urbană Durabilă) s-au alocat câte 168.000 de lei, iar pentru PSI (Planul Strategic Instituțional) 105.000 de lei. 

Câștigătorii licitației ce vizează primul lot trebuiau să organizeze consultări publice, dar și un chestionar online, cu minim 1.500 de subiecți. Și câștigătorii lotului 2 erau obligați să întrebe minim 1.500 de bistrițeni ce părere au despre transportul din municipiu. Serviciile loturilor 1 și 2 trebuiau prestate în maxim 12 luni de la semnarea contractelor.

„Identificarea densităților de populație și a activităților economice: rețeaua stradală, transport public, transport de marfă, mijloace alternative de mobilitate. Managementul traficului, identificarea zonelor cu nivel ridicat de complexitate, zonele centrale protejate, logistice, poli ocazionali de atracție, generare de trafic, zone intermodale”, se arată în caietul de sarcini aferent lotului 2, actualizarea strategiei de mobilitate urbană durabilă.

Din cauza unui contestator a rămas în picioare doar lotul 3

Doar lotul 3 a mai rămas în picioare din această licitație, după ce un ofertant a contestat răspunsurile Primăriei Bistrița la întrebările formulate. Primăria Bistrița a decis să anuleze licitația înainte de a se pronunța Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

A rămas în picioare licitația pentru planul strategic instituțional, care are termen de predare 9 luni de la atribuirea contractului. Acesta are o valoare de puțin peste 100.000 de lei.

„Este menit să faciliteze trecerea de la un management instituțional de administrare a resurselor, către un management focalizat pe obținerea de rezultate. Acesta poate avea un caracter inovator din perspectiva introducerii și utilizării în cadrul instituției, fiind un instrument de management destul de bine conturat și precis, avându-se în vedere orizontul de timp la care se referea, perioada 2021-2022. Acesta oferă o imagine clară a politicilor, angajamentelor și măsurilor care urmează a fi promovate la nivelul instituției”, se arată în caietul de sarcini al licitației pentru planul strategic instituțional.

Urban Scope SRL, unul dintre ofertanți a reușit să obțină anularea licitației din trei mișcări, chiar înainte de a se pronunța CNSC. Firma din București a reclamat, pe de-o parte, nerespectarea de către Primăriei Bistrița a termenului de răspuns reglementat de legiuitor, iar pe de altă parte, caracterul neclar și ambiguu al răspunsurilor furnizate de autoritatea contractantă, în urma solicitării de clarificări despre studiile și calificarea pe care ar trebui să le aibă specialiștii din proiect. 

La licitație au mai participat Civitta Strategy & Consulting SRL și Public Research SRL. Contestatorul este o firmă din București, înregistrată în 2016, cu 7 angajați. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2019 ajunge la 6 milioane de lei, iar profitul net la 2,5 milioane de lei. SRL-ul are și datorii care se apropie de un milion de lei.

Civitta Strategy & Consulting SA a fost înregistrată în 2006 și are sediul social tot în București. Pentru 2019 a raportat o cifră de afaceri de 4,3 milioane de lei și un profit net mult mai modest, de doar 28.000 de lei. În 2019, SRL-ul avea 35 de salariați și raporta datorii totale de 3,2 milioane de lei.

Și Public Research SRL este tot din București, firma fiind înregistrată în anul 2009. Potrivit datelor financiare aferente anului 2019, cifra de afaceri a firmei se apropia de 4 milioane de lei, iar profitul net trecea și el de două milioane de lei. Aceasta avea 5 angajați și datorii de 300.000 de lei. 

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here