Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că el va candida pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, iar colegul său, secretarul general al formațiunii politice, Ovidiu Florean, va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Eu voi candida la Bistrița cu siguranță!”, a spus Ioan Turc, în vreme ce Ovidiu Florean a completat că în proporție de 99 la sută el este candidatul la funcția de președinte al CJ Bistrișa-Năsăud.

Ioan Turc a mai adăugat că trebuie să treacă printr-o etapă de validare internă. Acesta urmează să fie validat de Comitetul Judeţean de Coordonare şi de de Biroul Politic Judeţean.

În aceeași conferință de presă, liberalii au discutat și despre situația primarului din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, condamnat în primă instanță de Judecătoria Năsăud pentru conflict de interese.

Cu ocazia întrunirii primei ședințe a Biroului Politic Județean se vor lua măsurile statutare, care nu sunt de interpretare, ci de aplicare. Dacă domnul Ogâgău se va autosuspenda, atunci nu va trebui să îl suspende din partid Biroul Politic Județean”, a declarat Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției, care a mai completat că statutul PNL spune că ”acel membru de partid care este condamnat în primă instanță, chiar dacă are dreptul la apel și beneficiază încă de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a procesului penal, este suspendat din calitatea de membru PNL”. Diana Morar a fost mai clară și a mai adăugat că ”dacă se va menține actuala soluție a instanței, nu poate candida sub egida PNL”.

De asemenea, în ceea ce privește candidatul PNL pentru Primăria Beclean, Ioan Turc a spus că acesta va fi anunţat în perioada imediat următoare.

2 COMENTARII

  1. Mult succes prietenilor LIBERAL !. Anuntam insa pe aceasta cale ca VERZII bistriteni pregatesc o frumoasa surpriza. Avem candidat la Primaria B-ta ! Si ce candidat ! Inalt, cu pregatire, harnic, cinstit si in mod cu totul exceptional faptul ca nu este indoctrinat si natang. Vom reveni peste cateva zile !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.