Unul dintre proiectele importante ale municipiului Bistrița, restaurarea Bisericii Evanghelice, simbolul și inima acestui oraș, a fost dus la bun sfârșit. Lucrările au fost finalizate după 15 ani de la cumplitul incendiu care a afectat puternic turnul lăcașului de cult. Însă, bistrițenii așteaptă să vadă finalizate și alte proiecte importante pentru ei, care le vor spori confortul și vor pune în valoare orașul.

Deși sunt vremuri dificile din punct de vedere economic și social, ținând cont că întreaga lume este afectată de urmările pandemiei de covid și, mai nou, de războiul din Ucraina care lasă urme adânci în vistieriile naționale, în România, atât la nivel național, cât și local, se caută soluții pentru a nu se risipi banul public, dar, în același timp, și pentru a continua investițiile, fie ele demarate deja sau în stadiul de proiect.

Despre cum decurg lucrurile în Bistrița, primarul municipiului, Ioan Turc, încearcă să facă o radiografie a investițiilor în curs de implementare și viitoare. Efortul este unul deosebit, în condițiile în care orașul este un imens șantier, iar orice bănuț care ajunge la acest capitol de investiții, în aceste vremuri tulburi, este bine-venit.

Reporter: De curând a avut loc resfințirea Bisericii Evanghelice din municipiu. Ce simbolizează pentru dvs. personal acest edificiu?

Ioan Turc: Biserica Evanghelică este monumentul emblematic al orașului. E cel mai important edificiu al vechiului burg, iar pentru noi, bistrițenii, cât și pentru turiști, face parte din identitatea vizuală a locului. Deoarece am copilărit în zona centrală a orașului, pentru mine și, sunt convins, pentru foarte mulți concitadini, ceasul din turn este cel care a dat ora exactă decenii la rând.

Rep.: Ținând cont de perioada mare de timp de când au început lucrările de restaurare ale acestei biserici aveți un calcul final al banilor investiți?

Ioan Turc: Au fost 15 ani în care s-a lucrat la restaurarea Bisericii Evanghelice, din care ultimii ani, pe proiectul cu finanțare europeană derulat de Primărie, au fost cei mai aplicați. Vă pot spune valoarea totală a investiției prin acest proiect, 21.179.393,63 lei cu TVA (din care 13.483.458,44 bani europeni). Înaintea proiectului, municipalitatea mai cheltuise pentru restaurarea Bisericii Evanghelice 6.318.736,52 lei.

În condițiile în care Primăria deține un drept real cu privire la Biserica Evanghelică, dreptul de administrare, am fost de acord, ca primar, și cu o suplimentare semnificativă de la bugetul local, astfel încât lucrările să fie cu adevărat de calitate. Dar au mai existat și alte surse de finanțare, de exemplu donațiile venite din partea unor persoane fizice din oraș, din țară și din străinătate sau sprijinul acordat de unele societăți comerciale.

Rep.: S-a discutat mult despre noua organigramă a primăriei. Recent, într-o conferință de presă ați declarat că prin reducerea numărului de posturi reușiți sa faceți o economie de cca 3 milioane lei, bani care vor fi îndreptați spre investiții. Concret, care dintre proiectele pe care vi le-ați propus la început de an să le realizați ar putea beneficia de acești bani rezultați din economii?

Ioan Turc: E limpede că 3 milioane de lei ar putea să susțină cote de cofinanțare pentru proiecte eligibile cu finanțare europeană. De fapt, banii vor fi îndreptați spre orice nevoie de susținere a proiectelor în derulare. Bugetul de investiții în acest an a crescut pe componenta de venituri cu 147%, iar pe componenta de cheltuieli, cu 114%. Această creștere ne oferă un tablou corect cu privire la volumul uriaș de investiții pe care municipalitatea le derulează, iar în acest context, orice leu adus în plus contează.

Rep.: Și dacă tot vorbim de economii, ținând cont și de cerințele venite de la guvern cu privire la acest subiect cu trimitere la administrațiile locale, de la ce capitole ar mai putea să mai taie din cheltuieli municipalitatea bistrițeană?

Ioan Turc: Vom continua cu economisirea în zona de consum energetic, de exemplu cu tot ce înseamnă iluminat LED, cu performanțe îmbunătățite ale dispozitivelor din dotarea municipalității. Apoi, noua stație de asfalt presupune o creștere a productivității, cu economii consistente la buget. Practic, în toate sectoarele unde se înregistrează consumuri, acestea pot fi mai judicios gestionate. Prin programul Rabla, suntem în curs de achiziționare a încă 22 de mașini electrice care vor înlocui mașinile cu motor termic, inclusiv pentru Poliția Locală.

Apoi, am solicitat deja economii tuturor direcțiilor și celorlalte structuri din Primăria municipiului, pe componenta de iluminat, birotică, papetărie etc.. În curând, vom monta sisteme GPS pe toate autovehiculele cu motor termic, îndeosebi pe autoutilitare și utilaje, iar autoturismele Primăriei vor fi inscripționate cu sigla instituției, în așa fel încât ele să fie recunoscute peste tot în oraș. Apreciez că aceste măsuri vor aduce reduceri semnificative alte consumurilor de carburanți, cu economisirile de rigoare.

Rep.: În ce stadiu sunt lucrările care se derulează în acest moment în municipiul Bistrița?

Ioan Turc: Să le luăm pe rând:

 – la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”, aflat în proces de reabilitare și modernizare, stadiul fizic al lucrărilor este la 60,93%. În prezent, la Corpul A al colegiului se efectuează consolidări exterioare și interioare (consolidări grinzi, refacere zidărie), la Corpul B, consolidări interioare (reparații beton diafragme, reparații grinzi, reparații scări, cămășuire intersecții), iar la Corpul C se lucrează la instalația sanitară (montaj obiecte sanitare), instalațiile termice (montaj radiatoare) și instalațiile termo-sanitare;

 – la obiectivul de investiții Școala Gimnazială nr. 1, lucrările sunt finalizate într-un procent de 86,93%. La Corpul B, se lucrează la consolidarea structurii etajului 2, se efectuează finisaje interioare (glet, vopsitorii, pardoseli din PVC, tapet PVC), se lucrează la instalațiile electrice, termice, sanitare, se montează obiecte sanitare, termice, aparataje electrice la etajul 2. De asemenea, la parter și etajul 1 se montează instalațiile termice și obiectele sanitare, iar în toată clădirea, se montează tâmplăria interioară (uși la sălile de clasă). În incintă, în prezent se lucrează la amenajările exterioare;

– Liceul de Servicii Bistrița este foarte aproape de a fi finalizat, lucrările aflându-se într-un stadiu de realizare de 96,00%. Acum se montează covorul PVC și se mai completează dotările;

– intervențiile de la Corpul A (corpul liceal) al Colegiului Național “Liviu Rebreanu” sunt finalizate în proporție de 80,93%. La acest obiectiv, se finalizează lucrările interioare, exterioare și de fațadă (tencuieli, zugrăveli, tâmplărie, pardoseli din lemn, placaje de gresie/ faianță etc.), precum și montarea de instalații interioare și exterioare (inclusiv aparataj), iar apoi vor fi instalate dotările și echipamentele, conform proiectului;

– tot la capitolul unități de învățământ, avem în derulare lucrări și la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, 65% din intervenții fiind finalizate. De altfel, Corpul B al liceului de muzică a fost recepționat în anul 2021. La Corpul A, se lucrează la fațade și finisaje interioare și la amenajări exterioare. Ulterior, va fi reabilitată și sala de sport;

 – puntea de pe strada Tudor Vladimirescu este un proiect care a însemnat, practic, o construcție de la zero, fiind necesară inclusiv refacerea pilelor transversale din beton. Acest obiectiv este finalizat și urmează să se facă recepția lucrării; – reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului este un proiect ambițios, întrucât presupune lucrări de anvergură la cea mai lungă stradă din municipiu. Aici, stadiul fizic de realizare a investiției este de 30,41%. Pe lungimea de 1.424 m, de la strada Mușcatei până la limită de intravilan, pe zona de pământ a drumului, s-a așternut stratul de bază din anrobat bituminos și stratul de legătură din beton asfaltic deschis. În prezent, se așteaptă semnarea contractului de finanțare parțială pe programul „Anghel Saligny”, în vederea continuării lucrărilor.

 – “Linia verde” de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă are un procent de realizare de circa 40%. În prezent, se lucrează la rețeaua de fibră optică și de iluminat în mai multe zone de pe traseu, cum ar fi Kaufland Calea Moldovei, B-dul Independenței, Panait Cerna, Alexandru Odobescu, Bistricioarei, Piața Unirii, Piața Morii. De asemenea, se remediază trotuare și borduri la piste de cicliști și se construiește terasamentul și fundația la stațiile autobuzelor, cu instalarea adăposturilor pentru călătorii din stații; – reconfigurarea Axei de transport pe traseul Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului e în stadiul fizic de realizare a investiției de 22,50%.

În prezent se lucrează pe strada Andrei Mureșanu la realizarea sistemului rutier pentru partea carosabilă și la montarea canalizației de fibră optică. De asemenea, se toarnă stratul de balast stabilizat, iar în zilele imediat următoare va fi turnat primul covor asfaltic; – amenajare parc în cadrul complexului sportiv și de agrement Unirea;

– Wonderland, cu stadiu fizic de realizare a investiției de 100%. La această dată, lucrările sunt finalizate și urmează recepția acestora;

– Restaurarea Bisericii Evanghelice în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional a atins un procent de realizare a investiției de 99%. La această dată se mai completează dotări, se fac unele rectificări și se montează restul corpurilor de iluminat, urmând recepția tehnică.

Am enumerat doar lucrări aflate în derulare sau nerecepționate, mai existând o serie de obiective de investiții în diverse faze ale realizării documentației tehnice.

Rep.: Ce alte proiecte vizați să realizați pentru bistrițeni, în viitorul apropiat?

Ioan Turc: Aș aminti, mai întâi, reabilitarea cu finanțare europeană a clădirilor vechi din Centrul istoric, un demers pe care personal l-am inițiat și care prinde contur pe componenta de regenerare urbană. Aici vom începe cu ansamblul Sugălete, unde suntem deja avansați în privința temei de proiectare, cu sprijinul renumitului arhitect Guttmann, care a restaurat și modernizat arhitectura veche a Sibiului.

Bineînțeles, avem în diverse stadii și mari proiecte pe zona de infrastructură privind mobilitatea urbană (cum ar fi noua centură ocolitoare sau noul sistem de management al traficului din oraș), Linia Albastră (care va lega Sărata de zona Cocoș), pasajul auto subteran Gării-Tărpiului, un număr semnificativ de parcări etajate, construirea noii piețe agroalimentare Decebal, îmbunătățirea accesului la rețele de apă-canal și gaze naturale, construirea unor facilități de agrement în zona Mecanica și a bazinului olimpic din zona Cocoș, parcul de dezvoltare inteligentă (pentru care am identificat teren) și incubatorul de afaceri, ridicarea a două creșe noi și a unei școli verzi în localitatea componentă Unirea. Sunt doar câteva din multitudinea proiectelor de investiții pe care Primăria municipiului Bistrița le are în portofoliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.