Ioan Oltean, intransigent cu Guvernul Boc
„Guvernul trebuie sa gaseasca soluţii! Altfel nu exista decat o singura soluţie: plecarea urgenta!”

Ioan Oltean, secretarul general al PDL, susţine ca in cazul in care Guvernul Boc nu gaseşte soluţii pentru situaţia existenta in Romania, va trebui sa plece.
Deputatul bistriţean spune ca partidul sau aflat la guvernamant a facut o greşeala neavand un dialog cu cetaţenii acestei ţari şi cu Opoziţia, dar ca de acum incolo se va ţine seama de doleanţele acestora.

Dupa aproape doua saptamani de proteste care au avut loc la nivelul intregii ţari, partidul aflat la guvernamant se afla intr-o situaţie nu tocmai uşoara. Liderii PDL susţin acum cu sunt deschişi la dialog şi ca se aşteapta ca şi partidele aflate in opoziţie sa vina cu soluţii viabile pentru e trece de acest impas.
Saptamana trecuta, Ioan Oltean s-a declarat solidar cu suferinţele majoritaţii romanilor, carora le cunoaşte greutaţile.

Maxima zile: dialogul

Potrivit deputatului Oltean, cea mai buna cale pentru depaşirea problemelor este dialogul şi cautarea unor soluţii.
„Sunt momente de aceasta factura in care dialogul este singura cale prin care lucrurile au fost detensionate, prin care se pot identifica soluţii reale pentru rezolvarea problemelor reale. Intotdeauna am fost cu picioarele pe pamant, sunt un om care nu a fost niciodata rupt de realitate, aşa cum nu sunt nici astazi rupt de realitaţile cu care ţara se confrunta. Cunosc indeaproape greutaţile pe care le au oamenii din ţara şi din acest judeţ, ştiu ca exista foarte multe greutaţi, exista categorii importante ale societaţii care o duc foarte greu, ştiu ca sunt oameni care au inţeles şi au colaborat din plin in mod tacit cu guvernul in masurile luate pentru rezolvarea crizei şi pentru modernizarea societaţii romaneşti”, a declarat secretarul general al PDL, Ioan Oltean.

Romania are inca o economie stabila

Deşi cetaţenii acestei ţari o duc foarte greu in acest moment, deputatul Oltean susţine ca Romania are o economie stabila.
„Este un adevar pe care nimeni nu poate sa-l conteste, nici cei de la putere, nici cei din opoziţie, acela ca Romania o duce greu. Dar Romania este o ţara stabila, are inca o stabilitate economica incontestabila, are o credibilitate internaţionala incontestabila care nu a fost pusa la indoiala in ultimele opt luni, are o moneda naţionala stabila, are relaţii foarte bune cu Fondul Monetar, cu Banca Mondiala, cu Uniunea Europeana şi cu Comisia Europeana. A fost data ca exemplu pentru modul in care şi-a respectat angajamentele faţa de UE. Romania are un acord preventiv de cinci miliarde de euro, care o ajuta sa depaşeasca mai uşor decat alte state, situaţia grea, daca aceasta, evident, se va inrautaţi. (…) Cel mai grav lucru este insa, ca toate masurile pe care le-a luat Guvernul, masuri de criza peste care s-au suprapus masuri de modernizare a ţarii, nu au adus pana acum un plus in buzunarul cetaţeanului, un plus de mancare in farfuria cetaţeanului”, spus Ioan Oltean.
In aceleaşi timp, deputatul a precizat ca Romania are toate premisele de a-şi imbunataţi situaţia economica, insa in acest moment, este posibil ca mişcarile de protest care au aparut sa puna in dificultate ţara şi guvernul pentru gestionarea corecta a societaţii romaneşti.
„Exista agenţii de rating care au inceput sa analizeze cu maxima atenţie Romania şi sa vada daca mai prezinta credibilitate. In anumite reviste americane se scrie «Temeţi-va de Romania şi nu de Grecia». Toate acestea se intampla datorita mişcarilor ample care au loc in ţara pe fondul unor greutaţi incontestabile. Guvernul a luat act”, a mai adaugat deputatul Oltean, exprimandu-şi speranţa ca, prin prisma acestor proteste, Guvernul sa fi inţeles mai bine de cat oricand care este situaţia reala din Romania.

Ori soluţii, ori demisia

In opinia lui Ioan Oltean, Guvernul trebuie sa gaseasca soluţii cat mai repede, ţinand totodata cont şi de gradul de suportabilitate al populaţiei ţarii faţa de masurile pe care ar intenţiona sa le ia. In caz contrar, unica soluţie pe care Executivul ar avea-o, este demisia.
„Poate ca, furat de acest acord tacit al populaţiei privind reformele, a crezut ca se poate continua la nesfarşit şi ca populaţia poate sa aştepte pana cand guvernul va avea la indemana toate posibilitaţile. Iata ca populaţia a venit şi a tras un semnal de alarma extrem de puternic: Opriţi-va, ajunge, am ajuns la maxima suportabilitate! Guvernul trebuie sa inţeleaga acest lucru şi sa gaseasca soluţii de rezolvare a problemelor, pentru ca altfel nu exista decat o singura soluţie: plecarea urgenta! Este clar ca, daca nici acum nu realizeaza care sunt dificultaţile ţarii şi nu se apleaca cu mai multa atenţie asupra soluţiilor ce se impun, aceea este soluţia pe care o impune strada – retragerea”, a declarat secretarul general al PDL.

Solidaritate maxima cu protestatarii

Chiar daca s-a declarat alaturi de protestatari, Ioan Oltean nu este de acord cu faptul ca partidele de opoziţie au incercat sa dea o nota politica acestor proteste.
„Nu susţin strada, eu ma solidarizez cu greutaţile oamenilor şi cu modul paşnic in care au reacţionat paşnic. Ma desolidarizez insa de faptul ca aceste mişcari, in foarte multe parţi ale ţarii, au fost confiscate politic şi partide din opoziţie incearca sa le foloseasca in favoarea lor, incercand sa-şi imbunataţeasca imaginea pe fondul unor greutaţi reale şi a unor manifestari reale. Ma delimitez de acest lucru, insa ma solidarizez cu omul de rand. Trebuie sa acordam atenţie acestor manifestari”, declarat deputatul bistriţean.

Şi Opoziţia trebuie sa vina cu soluţii

Gasirea de soluţii nu aparţine in exclusivitate doar Puterii, a afirmat Ioan Oltean, ci şi Opoziţiei, care trebuie sa vina cu alternative.
„Responsabilitatea rezolvarii problemelor sociale nu este doar in exclusivitate atributul Puterii, este şi un atribut al Opoziţiei. Nu poate sa se spele pe mani ca Pillat din Pont şi sa spuna: nu noi, ei. Ei trebuie sa vina cu alternative şi sa spuna: asta vrem noi sa facem daca venim la guvernare, in raport cu ceea ce vor ceilalţi. Nu au venit nici atunci, nici acum cu aceste alternative. Au venit cu trei-patru lozinci: Jos Guvernul, Jos Basescu, etc. Au venit cu masurii neconstituţionale, facand o parada de demiteri şi demisii”, a afirmat Ioan Oltean.

Cine nu are sfatuitori, sa-şi cumpere

Deputatul bistriţean a declarat ca ameninţarile venite din partea liberalilor in ceea ce priveşte demisia parlamentarilor care aparţin PNL a fost doar un joc de imagine, care insa va dauna partidului. In schimb l-a laudat pe Victor Ponta, care s-a dovedit mult mai echilibrat.
„Ştim cu certitudine ca doar demisia in bloc a intregului Parlament, nu numai a Opoziţiei, duce la alegeri anticipate. Iata ca dispar demisiile din portofoliul lui Crin Antonescu. A fost doar un joc de imagine a liderului PNL. Ponta a fost mult mai realist, mai echilibrat şi bravo lui. Sigur, are in spatele lui pe un Adrian Nastase, are oameni care gandesc. Sunt, recunosc, şi unii pe batrani inţelepţi, pe cand Antonescu nu are pe nimeni in spatele lui, şi nici nu vrea. In spatele acestui joc de imagine, in loc sa cautam soluţii, ne certam şi amplificam lipsa de speranţa a omului din strada. Cetaţenii şi-au exprimat neincrederea in toata lumea”, a declarat Oltean, adaugand ca gesturile Opoziţiei sunt in acest caz unele ieftine.

Democrat-liberalii se mai gandesc la comasate

Termenul in care Guvernul ar trebui sa vina cu soluţii concrete pentru depaşirea problemelor care s-au ivit in ultima perioada de timp este, potrivit secretarului general al PDL, de maxim o luna. El a mai precizat totodata ca nu alegerile anticipate sunt o soluţie pentru detensionarea situaţiei, dar şi ca alegerile comasate sunt o soluţie buna pentru ca primarii din intreaga ţara sa işi poata continua activitatea şi sa deruleze mai departe investiţiile incepute.
„Noi credem in continuare in dialog, noi credem ca nu alegerile anticipate sunt soluţia, credem in continuare ca alegerile comasate sau simultane constituie un obiectiv care a avut in vedere nu crearea de facilitaţi pentru partidul de guvernamant, fiindca sunt aceleaşi facilitaţi pentru toate partidele care au primari buni. S-a avut in vedere doar ca anul 2012 sa fie un an al activitaţii economice, un an in care investiţiile sa se deruleze, un an in care guvernul sa gestioneze corect raporturile cu criza economica, un an in care credibilitatea Romaniei, daca nu sa creasca, macar sa se menţina in raport cu celelalte state ale UE şi din lume”, a spus Ioan Oltean.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here