După un centenar mult așteptat, cel al României, în 2019 sărbătorm o instituție aproape de sufletul nostru, Universitatea Babeș-Bolyai, care împlinește 100 de ani de la înființare ca universitate românească. Cu prilejul acestui eveniment reporterul Gazeta de Cluj a vorbit cu rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop.
Istoricul universității începe în secolul al XVI-lea, mai exact în anul 1578, când principele Transilvaniei, Ștefan Bathory, îi cere ajutorul papei Grigore al XIII-lea în scopul înființării unui colegiu iezuit la Cluj. Diploma de înființare a acestui colegiu este emisă de către principe la 12 mai 1581, la Vilna, în prezent Vilnius, în Lituania, iar în cadrul colegiului se studiau gramatica, filosofia, teologia și retorica, toate în limba latină. Colegiul își continuă activitatea sub diverse forme, până la desființarea Ordinului Iezuit, în 1773, când Colegiul Academic Universitar din Cluj, care avea patru facultăți, Filosofie, Drept, Medicină și Teologie, trece sub conducerea Ordinului Piarist.
În secolul al XIX-lea se întemeiază Universitatea Regală Maghiară de la Cluj, care avea 4 facultăți: Drept, Științe de Stat, Medicină, Matematică și Științe Naturale și Filosofie, Litere și Istorie. Începând cu 1 octombrie 1919, universitatea se transformă în universitate românească, avându-l pe Sextil Pușcariu rector și din octombrie 1927 va purta numele primului rege al României Mari și se va numi „Universitatea Regele Ferdinand I”. Începând cu data de 29 mai 1945 s-a înființat „Universitatea cu limba de predare maghiara”, care mai târziu primește numele de „Universitatea Bolyai”. Universitatea românească din Cluj devine, în timpul perioadei comuniste „Universitatea Victor Babeș” și cele două universități funcționează în paralel până în 1959, când are loc unificarea celor două instituții de învățământ. Noua universitate avea atunci șase facultăți și anume Matematică și Fizică, Chimie, Științe Naturale-Geografie, Filologie, Științe Juridice, Istorie și Filosofie.
De-a lungul timpului, Universitatea Babeș-Bolyai a trecut prin numeroase transformări, atât din punctul de vedere al structurii, cât și al programelor oferite de facultăți. Din anul 1995 s-au creat cele trei linii de studiu, română, maghiară și germană, iar începând cu anul universitar 2006/2007 studenții pot alege dintre 21 de facultăți la care să urmeze cursuri universitare dintre cele mai diverse.
Conform ultimului clasament dat publicității de către QS World University Rankings, pentru anul 2019, Universitatea „Babeș-Bolyai” se află pe primul loc al instituțiilor de învățământ superior din România, ceea ce confirmă încă o dată că tradiția este un element esențial în oferirea de studii la standarde înalte pentru cei care aleg universitatea din inima Transilvaniei.
Ioan Aurel-Pop: “ultimul secol a fost, într-adevăr, cel mai zbuciumat”
Reporter: Știm cu toții că istoria UBB-ului in cei 100 de ani a fost una zbuciumată, ne puteți povesti mai multe despre aceasta? Ce evenimente organizați anul acesta pentru marcarea acestor ani și care este obiectivul central, miza primordială a UBB la sărbatoarea Centenarului său?
Ioan-Aurel Pop: În cuprinsul celor 438 de ani trecuți de la prima fondare a Universității la Cluj (cu numele de Colegiul Major Iezuit și cu rangul de academie europeană), ultimul secol a fost, într-adevăr, cel mai zbuciumat. S-a întâmplat aceasta pentru că și istoria contemporană în general a fost foarte alertă și plină de provocări. Între aceste provocări, Al Doilea Război Mondial și regimul comunist se află printre cele mai semnificative. După primele două decenii de funcționare, decenii care ne apar ca o „vârstă de aur”, a urmat refugiul de la Sibiu și Timișoara, în urma răpirii vremelnice (1940-1944) a nordului Transilvaniei. Comunismul nu a distrus Universitatea, dar a divizat-o (până la 1959, când cele două universități, cea română și cea maghiară, s-au unit) și a ideologizat-o. Ultimii ani de comunism au însemnat limitarea drastică a numărului de studenți și profesori, a specialităților și facultăților, reducerea numărului de discipline predate în limba maghiară, întreruperea schimburilor de publicații cu Occidentul etc. Abia după 1989, Universitatea a revenit la statutul ei consacrat și, mai ales, la autonomie, trecând și la multilingvism. E drept că nici epoca interbelică nu a fost chiar de aur, mai ales după ce a crescut influența ideologiilor de tip fascist. Numai că, dintre universitățile românești (care erau atunci patru: Iași, București, Cluj și Cernăuți), cea din Cluj a fost cea mai reticentă la aceste ideologii totalitare. Un rector faimos al ei – Florian Ștefănescu-Goangă – a fost chiar pe punctul de a fi asasinat de legionari fiindcă a fost de partea democrației de tip occidental. Pentru cinstirea acestei sute de ani trecute de la 1919, între noiembrie 2019 și ianuarie 2020 (adică între deschiderea anului academic prin lecția lui Vasile Pârvan și inaugurarea oficială făcută de regii întregitori, Ferdinand și Maria), organizăm tot ceea ce poate să fie mai frumos, mai decent, mai semnificativ: facem ceremonii de înaltă ținută, publicăm cărți despre istoria Universității și a personalităților sale, acordăm burse studenților, desfășurăm teme de cercetare, invităm profesori și studenți străini etc. Toate acțiunile de amploare din această perioadă sunt puse sub semnul acestei onorante aniversări. Miza centrală, pe care ne-am fixat-o în urmă cu câțiva ani, a fost ca UBB să devină, la sărbătoarea Centenarului școlii superioare românești de la Cluj, prima universitate a țării, performanță recunoscută în chip obiectiv, în clasamentele interne și internaționale. Mulțumită profesorilor și studenților noștri, în frunte cu Senatul, cu prorectorii, decanii etc., am reușit. Evident, asta nu înseamnă mare lucru, dacă nu vom reuși să ne menținem în această demnă și onorantă postură.
Reporter: Cum apreciați dinamica numărului de studenți ai UBB în ultimii ani? Prin ce considerați că atrage această universitate studenții dar și care considerați că sunt nemulțumirile acestora vis-a-vis de UBB? Considerați că pregătirea studenților la UBB corespunde cu cererea de pe piața muncii?
Ioan-Aurel Pop: Este firesc ca, după măsurile artificiale luate de regimul comunist contra accesului liber la educația superioară, numărul de studenți să fi crescut. Totuși, cred că la noi – în avântul general de după 1989 – creșterea numărului de studenți a fost prea amplă, încât Universitatea ajunsese prin 2009-2010, la 55 000 de studenți. Azi avem aproape 45 000 de studenți la toate ciclurile și nivelurile, ceea ce este suficient. Studenții sunt atrași la UBB de brand, de bunul renume, de recunoașterea diplomelor noastre în Uniunea Europeană, SUA și în alte părți, dar, mai presus de toate (așa îmi place să cred), de seriozitatea pregătirii. La UBB, este foarte puternică și vie conștiința misiunii pe care o au dascălii în educația studenților, alături de respectul studenților pentru actul de cunoaștere, pentru pregătirea de înalt nivel și pentru cercetare. Într-o universitate de prestigiu, cererea pieței muncii este numai unul dintre criteriile care-i dirijează activitatea. UBB nu este o școală profesională, ca să urmărească numai piața muncii. Noi dăm societății informaticieni, profesori de fizică, ingineri chimiști, politologi, dar și specialiști în studii clasice, etnologi, antropologi, arheologi, actori, preoți etc. Nu este nevoie de toți aceștia pe piața muncii în acest moment, dar științele și artele trebuie duse mai departe. Nicio universitate de pe lumea asta, conștientă de misiunea sa, nu este pe deplin eficientă și nu-și scoate toate cheltuielile. Dar, într-o țară civilizată, nici nu se urmărește acest lucru! Evident, nu suntem pe deplin mulțumiți de adecvarea noastră la cerințele de moment ale societății, dar facem mereu eforturi să ne adaptăm.
Reporter: Ce schimbări de mare impact s-au produs în ultimii ani de învățământ superior și ce schimbări doriți să vedeți în următorii ani? Cum se poziționează UBB pe plan național și internațional?
Ioan-Aurel Pop: Din păcate, în învățământul superior românesc nu s-au produs schimbările în bine pe care le așteptam. Am sperat ca dominația mediocrității să facă loc performanței, am sperat ca accentul să cadă pe calitate, am fost convinși că, după rezultatele bune și foarte bune ale câtorva universități, acestea să fie răsplătite, stimulate, încurajate să-și fortifice performanța. Or, ce constatăm? Că „întrajutorarea tovărășească” este la ordinea zilei, că slaba calitate a școlii este răsplătită cu susținere artificială, că miniștrii continuă să se schimbe pe bandă rulantă și că nu se poate construi mai nimic durabil. Oricare nou ministru vine, cam o dată la trei-patru luni, cu „idei noi”, ca să tulbure ordinea de demult, să reformeze reformele, să sporească instabilitatea. Un fapt grav, petrecut relativ recent, a fost crearea unui minister al cercetării care nu era și al învățământului superior și din care cercetarea universitară și academică era exclusă. Acum s-a revenit, dar până când? În următorii ani am vrea să vedem o reformă stabilă, care să se aplice și ale cărei efecte să poată fi urmărite în timp, pentru a avea perspectiva de a îndrepta erorile, am vrea să vedem că performanța este apreciată în România, nu doar peste hotare, că sunt sancționate slaba calitate și contraperformanța, că banii se dau acolo unde sunt rezultate notabile. UBB se simte parte a școlii superioare din Uniunea Europeană, încearcă să țină pasul cu excelența, se luptă cu birocrația și participă la schimbul internațional de valori ale educației. Nu reușește pe deplin, dar nu renunță niciodată, fiindcă are o deviză cuprinsă mai recent pe stemă – „Tradiția noastră strălucește împreună cu virtuțile europene” – și una mai veche, trecută pe frontispiciul scenei din Auditorium Maximum, anume „Prin cultură la libertate”.
