Comisarul şef Simion Baciu de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa Năsăud este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi este sub control judiciar. Baciu este acuzat de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu în formă continuată, fiindcă ar fi primit 200 de lei şi circa 6 m.c. cubi de lemn.

 

 

Averea lui Baciu nu este una impresionantă, dar din documentul completat în 2015, reiese un detaliu interesant, care arată pasiunea sa pentru maşini. Comisarul şef are nu mai puţin de patru autoturisme „în dotare”, în timp ce un al cincilea l-a înstrăinat un an mai devreme.

Comisarul şef Simion Baciu este acuzat de procurorii DNA de luare de mită (patru acte materiale ) şi abuz în serviciu (două acte materiale), astfel că au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Mită: 200 lei şi 6 metri cubi de lemn

Anchetatorii mai arată că în perioada 29.05.2015 – 03.10.2015, comisarul şef SimionBaciu a pretins şi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite printre care suma de 200 lei şi circa 6 mc de material lemnos. Mai mult decât atât, Baciu ar fi promovat fraudulos pe doi dintre candidaţii care au susţinut examenul pentru obţinerea permisului auto.

„Pretinderea şi primirea banilor şi a celorlalte foloase necuvenite au fost făcute de inculpat în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau a unor acte contrare acestor îndatoriri, privind favorizarea unor candidaţi la examinarea practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau adăugării de noi categorii la acest document.

În două dintre cazuri, inculpatul Baciu Simion i-a promovat pe candidaţi în condiţiile în care aceştia nu deţineau cunoştinţele practice şi abilităţile necesare pentru promovarea probei respective.

Acest lucru a avut ca urmare obţinerea unui folos necuvenit pentru candidaţii respectivi (promovarea frauduloasă a probei practice) concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa Năsăud”, se arată într-un comunicat al DNA.

 

Averea nu iese din tipare, dar nu-i puşcă nişte suprafeţe de teren

Declaraţia de avere a comisarului şef Simion Baciu nu arată precum a unuia care nu şi-ar putea justifica veniturile. Astfel potrivit documentului completat anul trecut, Baciu deţine în Bistriţa 3.400 m.p. teren intravilan şi o casă de 170.m.p, ambele obţinute prin donaţie în anul 1998, şi un apartament de 90 m.p. achiziţionat în 1995, dar alături de un alt titular – Rodica Tescar.

Acelaşi document relevă faptul că Simion Baciu este un împătimit al maşinilor, având în proprietate patru. Mai precis discutăm despre un Volkswagen fabricat în 2003, pe care l-a cumpărat în 2005, un Ford K fabricat în 1997 pe care l-a achiziţionat în 2012, o Toyota fabricată în 2001 şi un Suzuki fabricat în 2000, acestea fiind cumpărate în 2014.

Tot în 2014, a înstrăinat un Land Rover fabricat în 2001, pe care îl achiziţionase doi ani mai devreme.

Din 2013, Simion Baciu are şi datorii, el contractând un credit de 5.000 lei, pe care va trebui să îl achite până în 2018.

În acelaşi document, poliţistul menţionează că a reziliat un contract de vânzare-cumpărare prin care a vândut o suprafaţă de teren de 400 m.p. fiindcă a „procedat la un credit de nevoi personale în 2013 de la BRD pe 5 ani”.

Partea ciudată este însă alta. În declaraţiile completate în 2014, dar şi în 2013, Baciu menţionează la capitolul teren, altă suprafaţă obţinută prin donaţie în 1998, DOAR 2.000 m.p.

În anul anterior completării declaraţiei de avere, deci în 2014, comisarul şef Baciu a încasat de la Instituţia Prefectului, în subordinea căreia se află Serviciul de Permise şi Înmatriculări, un salariu în cuantum de 55.693 lei, adică aproximativ 4.600 lei lunar.

2 COMENTARII

  1. Pai… daca s-a „murdarit”… cam prea „ieftin” a facut-o… ! Sa-ti pierzi serviciul si libertatea ptr 200 de lei si o caruta de scanduri… inseamna debilitate si prostie ! Daca „fura” ( sa „smecherea” ) si el.. acolo … un million de euroi… probabil facea si el acolo… 2-3 ani de parnaie si iesea „cald”… ca nu-i confisca nimeni… ! Nu vedeti cum procedeaza „plitrucii” nostri ? Care… cum ajunge „suspus”… cum il ia ori „dra.cu” … ori Politia sau DNA-ul !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here