La finele lunii decembrie a anului trecut, anunțam faptul că polițistul Adrian Crăciunescu, acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție, a ajuns după gratii, după ce magistrații de la Curtea de Apel Cluj i-au transformat sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud din una cu suspendare în una cu executare, deoarece au considerat că “modalitatea de individualizare a executării pedepsei finale aplicate de instanța de fond nu corespunde gravității infracțiunilor comise de inculpat, nici pericolului social pe care persoana acestuia îl reprezintă”.

Adrian Crăciunescu a fost trimis în judecată în iulie 2020, pentru trafic de influență, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și uzurparea funcției ca infracțiune asimilată celor de corupție.

A vrut pedeapsă și mai mică

Deși la Bistrița a primit o pedeapsă cu suspendare, Adrian Crăciunescu nu a fost mulțumit, astfel că a atacat cu apel sentința tribunalului. Acesta a solicitat judecătorilor de la Cluj desființarea în parte a hotărârii pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și, procedând la o nouă judecată, să e dispună reducerea duratei pedepsei aplicate în baza unor circumstanțe atenuante, respectiv cele prevăzute de art. 75, alin. 2, care stipulează că pot constitui circumstanțe atenuante judiciare: a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii; b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Astfel, în motivarea apelului, Crăciunescu a făcut referire la cuantumul relativ redus al prejudiciului comis urmare a comiterii faptelor, care se cifrează la circa 10.000 lei. Potrivit acestuia, el a recurs la un astfel de comportament din cauza unor probleme medicale la nivelul familiei, motiv pentru care a depus la dosar documente care atestă acest aspect și care au fost validate de instanța de fond. Mai mult, a mai arătat el, parte din bani au fost restituiți “din proprie inițiativă” înainte de începerea procesului penal.

Adică, mai pe românește spus, Crăciunescu a luat bani de la oameni pe motiv că trebuie plătite efectuarea unor expertize, ca să plătească familiei în nevoie serviciile medicale și tratamentele medicale necesare. Asta în condițiile în care, în motivarea Curții de Apel Cluj se arată că polițistul avea un salariu lunar tot de aproximativ 10.000 lei.

Procurorii l-au vrut după gratii

Și procurorii DNA nu au fost mulțumiți de sentința de la Bistrița și au atacat cu apel, astfel că la Cluj au cerut majorarea pedepselor aplicate și trimiterea lui Crăciunescu după gratii.

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au ajuns la concluzia că cererea procurorilor este îndreptățită, astfel că au decis să îl trimită după gratii pe Crăciunescu, chiar dacă nu i-au majorat pedeapsa.

Potrivit instanței, Crăciunescu s-a folosit de calitatea sa de polițist și de funcția avută în cadrul IPJ Bistrița-Năsăud pentru a comite infracțiuni și, mai mult, a acționat cu minuțiozitate.

“Din toate aceste mijloace de probă rezultă activitatea infracțională derulată de inculpat și care face obiectul prezentului dosar penal, activitate în directă și strânsă legătură cu atribuțiile acestuia de organ de cercetare penală.

Modalitatea de acțiune corespunde unui tipar infracțional, inculpatul orientându-se spre alegerea unor persoane care aveau calitate procesuală în lucrări care îi erau repartizate spre soluționare (B. B.) sau despre care avea cunoștință (familia B.), lucrări caracterizate prin existența unei stări de tensiune între rude, profitând de insuficienta cunoaștere de către persoanele vătămate a modului de derulare a unei anchete, de dorința lor de urgentare a soluționării și de obținerea unei rezolvări favorabile, dar și de ascendentul avut asupra acestora datorită profesiei exercitate. În acest context, solicitarea unor sume de bani pentru efectuarea unor expertize nu a creat suspiciuni persoanelor vătămate, acestea având încredere în inculpat și datorită calității acestuia de ofițer de poliție și de organ de cercetare penală, manifestând respect față de acesta (…).

Grija minuțioasă de care a dat dovadă inculpatul în comiterea faptelor rezultă din demersurile efectuate pentru a distrage atenția persoanelor vătămate sau de a întări aparența de legalitate a solicitării sumelor de bani (invocarea lipsei de fonduri a organelor judiciare pentru efectuarea expertizelor, contactarea telefonică sau prin intermediul aplicației whatsapp, pretinse audieri pentru stabilirea stării de fapt, deplasări în teritoriu, prezentarea unor documente la Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, întocmirea înscrisurilor reprezentând dovada primirii sumelor de bani etc.) sau de îngreunare a descoperirii faptelor prin organizarea întâlnirilor cu persoanele vătămate în locuri care să nu atragă atenția (ex. apropierea Policlinicii Hiperdia, parcarea magazinului Lidl, în apropierea Gării Ilva Mică și a Gării Năsăud, la domiciliile numiților B. A. M. și B. O., curtea sediului UPU Bistrița, în fața Policlinicii Bistrița etc.), prin audierea numitului B. O. în sala de audiențe și nu în biroul de serviciu, prin menționarea unor date diferite pe declarațiile date de persoana vătămată B. B. (20.05.2020 în loc de 22.05.2020), prin atenționarea persoanelor să nu discute despre aceste subiecte sensibile la telefon sau de acoperire a urmelor privind faptele comise – neînregistrarea înscrisurilor întocmite cu ocazia primirii sumei de bani reprezentând contravaloarea expertizei de la familia G. sau de la B. A. M., ștergerea/acoperirea cu pastă corectoare a mențiunilor făcute de numitul B. O. în înscrisul depus la IPJ Bistrița Năsăud la data de 13.02.2020 cu privire la plata sumei de 1.950 lei contravaloarea expertizării psihologice și psihiatrice a sa și a numitelor B. A. M. și M. M.”, se arată în motivarea instanței clujene.

Judecătorii mai arată că, deși aparent Crăciunescu a regretat faptele comise, acesta a dat dovadă de cinism și lipsă de empatie față de situația celor de la care a pretins bani, oameni care au fost nevoiți să se împrumute pentru a plăti așa zisele expertize medico-legale.

„În ciuda afirmațiilor inculpatului de conștientizare a gravității faptelor comise și de regret a acestora, curtea constată evidenta lipsă de empatie față de situația socio-familială a persoanelor vătămate, totalul dezinteres al lui A. A. față de greutățile acestora, așa cum rezultă din presiunile exercitate asupra persoanelor vătămate prin numărul mare de apeluri inițiate, din verificarea motivelor pentru care nu au răspuns la telefon, din conversațiile purtate cu B. B. care i-a transmis de mai multe ori faptul că s-a împrumutat pentru a-i remite sumele de bani («Că ăștia 24 de milioane i-am luat împrumut … Acuma, no, iar am luat, no, vă rog să mă-nțelegeți și d-voastră, să nu…»”, «… și ăialalți … da, da, da. I-am luat împrumut … da. Numărați-i dumneavoastră.»), că nu dispunea de resursele financiare, dar mai ales cu B. O. care și-a exprimat disperarea de a nu putea pătrunde în imobilul închiriat pentru a-și recupera bunurile până la momentul acoperirii sumei reprezentând chiria («Dacă nu plătesc azi îmi scoate lucrurile afară…!!! Vă rog să mă sunați…!!!…Spuneți-mi vă rog dacă ne vedem azi… cum am vorbit…!!! Să știu cum fac și să nu deranjez …. Aștept să mă sunați!! Am dormit pe unde am putut!! Fără cei 950 lei eu nu mă pot descurca și copilul mă tot sună…!!!…»).

Această nepăsare față de greutățile persoanelor vătămate rezultă și din perioada de timp necesară pentru restituirea banilor către B. O. (cuprinsă între 06.04.2020 și 28.05.2020), dar și din inducerea eroare a persoanei vătămate B. B. cu privire la modalitatea de soluționare a petiției formulate de către soțul acesteia (G. V.), în condițiile în care la data de 5.06.2020 Crăciunescu Adrian a întocmit raportul cu propunerea soluției de clasare, ulterior acestei date inculpatul efectuând demersuri pentru a intra în posesia sau a unei părți din suma solicitată pentru a o «remite procurorului». Cinismul inculpatului rezultă și din modalitatea de acțiune și din asigurările date persoanei vătămate B. B. conform căreia suma de bani înmânată pentru efectuarea expertizei îi va fi restituită după finalizarea acesteia: «După ce i-am dat suma de bani, comisarul Crăciunescu a scris de mână ceva pe o coală albă și i-a spus soțului meu că trebuie să semneze, că el lucrează legal. Nu am citit conținutul, iar soțul meu a semnat. Această hârtie a rămas la comisarul Crăciunescu».

Atitudinea procesuală a inculpatului nu a fost caracterizată de buna-credință, de cooperarea totală cu organele de poliție, în faza de urmărire penală inculpatul încercând inducerea în eroare a acestora prin indicarea unor motive nereale care ar fi stat la baza deplasării sale în orașul Năsăud, a întrevederii cu persoana vătămată B. B. (pretinsa prezentare a locației unor terenuri), prin invocarea necunoașterii prezenței sumei de 3.000 lei pe preșul autoturismului situat în spatele scaunului șoferului sau a posibilului motiv al răzbunării numitei B. B. față de modul de soluționare a petiției privind pe soțul acesteia”a arătat instanța clujeană în motivare.

Minciuni sfruntate!!!

De asemenea, judecătorii clujeni au mai scos în evidență și faptul că polițistul a mințit cu nerușinare cu privire la situația medicală din familia sa. Problemele au existat, însă la momentul, mai bine spus momentele, la care el a luat banii de la cele două familii menționate în dosar, acestea erau de domeniul trecutului.

“Pretinderea de către inculpat a existenței unor motive stringente privind necesitatea obținerii sumelor de bani nu are corespondent în realitate. Astfel, din înscrisurile medicale depuse la dosarul instanței de fond rezultă că decesul mamei sale a survenit în data de 17.09.2019 (…), iar starea sănătății soției sale este dovedită cu acte medicale până în luna iulie 2018, când aceasta a suferit o intervenție chirurgicală pentru a înlătura efectele negative ale operației anterioare (…). Toate acestea sunt anterioare datelor de 09.12.2019, 17.01.2020, 23.05.2020 și 30.05.2020, când inculpatul a solicitat și a obținut sumele de bani de la persoanele vătămate B. B., B. A. M. și B. O., ceea ce demonstrează încă o dată menținerea atitudinii nesincere inclusiv în fața instanței de fond și a celei de apel. Astfel, invocarea problemelor de natură medicală cu care se confruntă unii membri ai familiei are la bază doar obținerea indulgenței organelor judiciare, în condițiile în care chiar inculpatul a manifestat indiferență față de greutățile materiale cu care se confruntau persoanele vătămate.

În plus, inculpatul avea la îndemână alte alternative legale de a face rost de bani, așa cum reiese din declarațiile martorului B. I., persoană la care Crăciunescu Adrian a apelat anterior în acest sens (…). Nici veniturile obținute în cadrul familie nu sunt unele de neglijat, așa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, ele ridicându-se la suma de aproximativ 10.000 lei/lună”, se precizează în motivarea sentinței pronunțată de instanța clujeană.

Deci două ori nerușinare, fiindcă s-a folosit de familie pentru a-și justifica infracțiunile! Și chiar să fi fost existente la acel moment respectivele probleme, cum tu polițist, zis om al legii, să recurgi la astfel de fapte? Păi de ce nu te-ai dus tu polițist să iei un credit, că tot aveai 10.000 lei lunar și puteai acoperi ratele? Aaaa, cumva nu prea aveai de unde, fiindcă erau de acoperit alte “datorii” ? Rușine!!!

Cercetat disciplinar de 13 ori! Alo, conducerea IPJ BN, nu credeți că ați închis de prea multe ori ochii?!

Din același document reiese faptul că față de polițistul Adrian Crăciunescu au fost dispuse 13 cercetări disciplinare, dintre care 5 au fost clasate, 3 s-au lăsat cu mustrare scrisă, adică tot nimic, două s-au finalizat cu atenționare (egal zero!), și doar două cu reducerea salariului cu până la 10 procente pe o perioadă de maxim 3 luni. Cea de a 13-a, era în lucru atunci când a fost săltat de procurorii DNA și ofițerii DGA. Lipsa unor sancțiuni ferme din partea conducerii IPJ, l-a făcut pe Crăciunescu să creadă că este intangibil.

“Ușurința cu care inculpatul a adoptat atitudinea infracțională este reflectată și de conduita sa profesională anterioară așa cum rezultă din înscrisul obținut de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud din care rezultă că față de acesta au fost dispuse un număr de 13 cercetări prealabile, dintre care 5 cercetări au fost clasate, două au fost finalizate prin aplicarea măsurii administrativ-preventivă a atenționării, iar 5 s-au finalizat prin aplicarea unor sancțiuni disciplinare (mustrare scrisă – 11.10.2010, mustrare scrisă – 24.10.2016, reducerea salariului de bază 1-3 luni cu 5-10% – 19.04.2017, mustrare scrisă – 10.03.2020 și reducerea salariului de bază 1-3 luni cu 5-10% – 27.04.2020), iar una figura încă în lucru la data de 16.04.2021 (data întocmirii adresei de către IPJ Bistrița-Năsăud, Serviciul de Ordine Publică.

Important de subliniat este și faptul că inculpatul a reiterat conduita infracțională prin solicitarea sumelor de bani de la B. B. ulterior lunii martie 2020, când B. A. M. a încunoștințat conducerea IPJ Bistrița Năsăud despre conduita profesională a inculpatului, aspect care face ca gravitatea conduitei adoptate să fie augmentată, menținerea acesteia fiind încurajată și de lipsa unor acțiuni ferme din partea superiorilor care au creat convingerea inculpatului că nu i se poate întâmpla nimic semnificativ.

Având în vedere cele anterior menționate, curtea apreciază că modalitatea de individualizare a executării pedepsei finale aplicate de instanța de fond nu corespunde gravității infracțiunilor comise de inculpat, nici pericolului social pe care persoana acestuia îl reprezintă, impunându-se executarea acestea prin privare de libertate. Gravitatea faptelor imputate rezultă și din numărul mare al dispozițiilor legale încălcate de inculpat, prevăzute atât de Codul de procedură penală, cât și de Statutul polițistului, cunoștințele și abilitățile profesionale neputând fi evocate doar într-un singur sens, respectiv pentru minimizarea tragerii sale la răspundere penală, în condițiile în care tot acestea au facilitat comiterea infracțiunilor care fac obiectul prezentului dosar penal.

Pentru aceste motive va admite apelul formulat în cauză de Ministerul Public și va dispune executarea prin privare de libertate a pedepsei finale de 2 ani 10 luni închisoare aplicată de instanța de fond”, a mai menționat instanța Curții de Apel Cluj în motivare.

Judecătorii clujeni nu i-au majorat lui Crăciunescu pedeapsa în raport cu cea aplicată la Bistrița, a rămas tot de 2 ani și 10 luni, însă au considerat de cuviință ca aceasta să nu fie cu suspendare, ci executată după gratiile închisorii.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.