DREPT LA REPLICĂ LA ARTICOLUL PUBLICAT ÎN ZIARUL GAZETA DE BISTRIȚA, săptămânalul nr. 858 din 12 iunie 2021, la pagina 3, intitulat „120 000 de hectare de pădure retrocedate ilegal în Bistrița-Năsăud”
În urma articolului din Gazeta de Bistrița referitor la apărările formulate de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud în dosarul civil care are ca obiect cererea Asociației de Proprietari de Păduri Grănicerești Bistriţa Bârgăului de reconstituire a dreptului de proprietate a terenurilor forestiere și agricole reconstituite în favoarea Comunei Bistrița Bârgăului facem următoarele precizări:
La dezbaterile pe fond ale cauzei despre care se face vorbire în articol, au fost prezenți reprezentanţii Comunei Bistrița Bârgăului, a Comisiei locale de fond funciar Bistrița Bârgăului, a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud și ale Asociației de Proprietari de Păduri Grănicerești Bistrița Bârgăului, fiecare prezentând poziția raportat la obiectul cauzei. Dosarul se află în rejudecare, prima înregistrare a dosarului datează din anul 2006, când Instituția Prefectului avea altă conducere.
Comisia județeană Bistrița-Năsăud a prezentat și susținut verbal poziția față de cererile reclamantei, fără a se face referire la Dictatul de la Viena.
În apărările noastre am arătat că, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist, care este un principiu ce stă la baza legilor fondului funciar, necontestat.
În acest context, am arătat că la data preluării abuzive respectiv în anul 1948 când prin Constituția României se prevedea că pădurile „aparţin Statului, ca bunuri comune ale poporului”, terenul revendicat nu se afla în proprietatea foștilor grăniceri întrucât operau prevederile Decretului – Lege nr.864/1946 prin care se repun în vigoare dispoziţiile cuprinse în Legea maghiară nr. XIX din 1890 şi Legile române din 1924 pentru satisfacerea trebuinţelor normale în lemne de foc şi de construcţii ale populaţiei rurale şi nr.82 din 1929 pentru modificarea art.14 din Legea nr.154/1924, respectiv pădurile au intrat în proprietatea comunelor, aşa cum s-a întâmplat în anul 1890.
Decretul – Lege nr.864/1946 și Legea maghiară nr. XIX din 1890 nu au legătură cu Dictatul de la Viena.
Cu privire la modul de aplicare al actelor normative și soarta juridică a celor abrogate, au avut loc discuții între părți în care s-a subliniat faptul că abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv și numai prin voința legiuitorului acesta poate produce din nou efecte juridice, în acest sens arătând că Legea maghiară nr. XIX din 1890 a fost repusă în vigoare prin Decretului – Lege nr.864/1946.
Nu s-a făcut niciodată vorbire de către comisia județeană de Dictatul de la Viena.
Decretul – Lege nr.864/1946 se bucură de o prezumție de legalitate, chiar dacă a fost emis după 6 martie 1945, urmând să se stabilească de către instanțe, în cadrul procesului, raportat la probatoriu, structura de proprietate la data preluării și valabilitatea actelor de preluare. Situația nu este unică în legislația ce se referă la fondul funciar, exemplu grăitor fiind Legea nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. În Legea nr.1/2000 se prevede că și persoanele fizice cărora li s-au stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire din terenurile preluate de la foștii proprietari din 1945, prin aplicarea Legii nr. 187/1945, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, beneficiază de reconstituire în temeiul legilor fondului funciar.
În apărările comisiei județene nu se puteau evita trimiterile la legile maghiare din 1890 pentru că inclusiv legislația României din perioada interbelică invocată de toate părțile în apărările lor face trimitere la legi maghiare.
Apărările verbale și scrise ale comisiei sunt conform cu cele prezentate mai sus, iar factorul istoric în aceste cauze nu poate fi ignorat cu atât mai mult cu cât însăși legea fondului funciar prevede că administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere de către formele asociative se face în conformitate cu statutele istorice ale formelor asociative admise de legislaţia statului român în perioada anilor 1921 – 1946, iar argumente de ordin istoric sunt invocate de însăși reclamantă.
Apărările părților vor fi analizate de către instanțe care vor dispune în consecință raportat la legislația fondului funciar și probatoriul administrat în cauză.
