În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice, Sărbătorilor Pascale Ortodoxe şi zilei de 1 Mai, inspectorii sanitar-veterinari din Bistrița-Năsăud efectuează controale în piețe agro-alimentare, abatoare, centre de sacrificare a animalelor, dar și unități alimentare. Totodată, în urma verificărilor efectuate în primele trei luni ale acestui an, reprezentanții DSVSA Bistrița-Năsăud au depistat o serie de nereguli, care au avut drept rezultat amenzi de peste 100.000 lei și zeci de kilograme de produse alimentare confiscate.

În perioada 01.04.2019 – 01.05.2019 inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud efectuează controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agro-alimentare, abatoare şi dacă va fi cazul, centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică, anunță reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, cu ocazia controalelor oficiale vor fi verificate următoarele aspecte: respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor, comercializarea cărnii de miel, comercializarea ouălor şi produselor din ouă destinate consumului uman, comercializarea laptelui şi a produselor din lapte, comercializarea peştelui şi a produselor de pescuit.

În această perioadă va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Consumatorii sunt rugați să sesizeze, la numărul de telefon 0733014054 şi 0263224974 orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

De asemenea, în primul trimestru al acestui an, inspectorii DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat controale pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor în abatoare, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare carne, unităţi colectare/procesare lapte, unităti de procesare peşte, unităţi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, unităţi de morărit şi panificaţie, unităţi de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de pariserie/ cofetărie, pensiuni turistice, unităţi de tip supermarket/hipermarket, magazine alimentare, pieţe agroalimentare, exploataţii profesionale şi nonprofesionale de animale.

Potrivit DSVSA Bistrița-Năsăud, în urma controalelor s-au constatat o serie de deficienţe printre care ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare, comercializarea şi/sau depozitarea produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor sau deţinerea de animale neidentificate.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 190.800 lei şi 10 avertismente, respectiv au fost confiscate 87,71 kg carne şi produse din carne, 47,4 kg peşte şi preparate din peşte, 1,05 kg produse lactate, 14,63 kg preparate culinare, 32 kg zahăr, 20,77 kg produse zaharoase şi de patiserie, 2,4 kg fructe şi 2,5 litri băuturi alcoolice„, precizează reprezentanții DSVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.