Procurorii DNA Timișoara l-au reținut pe Laszlo Andras Lihor-Laza, șef Serviciu Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, pentru luare de mită în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA.

În ultimii 5 ani, funcționarul ar fi primit sume de bani cuprinse între 2000 și 5000 de euro de la 100 de persoane ca să le acorde indemnizație de handicap în fals, acuză procurorii.

La data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.

La data de 08 noiembrie 2020 suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De asemenea, la data de 08.11.2020 s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului”, arată procurorii DNA.

Veneau inclusiv din alte județe la Timișoara ca să obțină indemnizație de handicap în fals. Prejudiciul se ridică la peste 2 milioane de lei pe an.

Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).

Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an”, potrivit DNA.

Bani pentru COVID

A mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV2-(COVID 19)”, arată DNA.

Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.