Marți seara, în curtea interioară a unui club, zeci de deșeuri au luat foc, iar ceea ce mulți tineri așteptau să fie o noapte de neuitat se putea transforma într-o adevărată tragedie. Focul a izbucnit în curtea interioară a clubului situat în zona centrală a orașului.

Angajații au sunat de urgență la 112, iar până să ajungă pompierii la fața locului, oamenii au încercat să stingă focul cu stingătoare și cu apă adusă de la baia clubului.  

Unii dintre tineri au părăsit imediat clubul, iar unii au rămas pentru câteva clipe pentru a filma ceea ce se întâmplă.

 „De când cu Colectiv, doar o scânteie într-un local mă face să mă îndoiesc de siguranța locului. Alții au stat să facă poze, să filmeze, eu m-am cărat repede că m-am speriat”, a declarat un tânăr prezent la fața locului, potrivit stiridecluj.ro. 

În urma incendiului, au ars deşeuri reciclabile depozitate în curtea clădirii interioare, iar cel mai probabil, acestea s-au aprins din cauza unei ţigări. Din fericire, incendiul nu a degenerat. Nimeni nu a fost rănit în incendiul de la clubuil din Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.