În noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din localitatea Vladimirescu, județul Arad, un autoturism electric-hibrid a fost cuprins de flăcări.

La fața locului au intervenit pompierii arădeni care au lichidat flăcările în trei ore, în contextul în care în astfel de cazuri se folosesc cantităţi mari de substanţe de stingere.

„Pompierii militari arădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare şi un echipaj SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism hibrid, staţionat pe strada Horia din localitatea Vladimirescu. La sosirea echipajului de intervenţie incendiul se manifesta la nivelul compartimentului bateriei aflat sub bancheta din spate a autoturismului. Deşi a fost prima intervenţie de acest tip pentru pompierii arădeni, aceştia au lichidat incendiul în limitele găsite, autoturismul fiind afectat în proporţie de 40%”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Conform sursei citate, „incendiile la autoturismele de tip hibrid şi electric presupun folosirea de cantităţi mari de substanţe de stingere şi timp îndelungat”. În acest caz, intervenţia a durat trei ore. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la sistemul de baterii al maşinii.

Citește și: Ajutoarele pentru încălzire nu reprezintă o prioritate pentru bistrițeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.