Încă două rețineri, pe lângă secretarul municipiului Bistrița – Floare Gaftone, în dosarul intocmit de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și influențarea declarațiilor de la Primăria Bistrița. 

„Astăzi, 27 mai, în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane, funcționari publici, cu vârste cuprinse între 48-56 de ani, din Bistrița, bănuite de comiterea unor infracțiuni de natură economică. 

În cursul zilei de mâine, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Polițistii continuă cercetările în vederea documentării cauzei sub toate aspectele”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița_Năsăud.

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița ar fi vorba despre Monica Pop, care deține funcția de arhitect șef al municipiului Bistrița, și Monica Szucs, consilier superior în cadrul Compartimentului Urbanism al Primăriei Bistrița.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.