O poveste incredibila cu încarcerati, personal militar si civil, cu amenintari, procese si câini de paza… Ciprian Petrovai, condamnat la un an si sase luni de detentie în Penitenciarul Baia Mare, vorbeste despre o altfel de lume, cea din spatele gratiilor.

Penitenciarul de lânga Baia Mare a fost pâna de curând un Penitenciar de Maxima Siguranta. Din motive ce tin de „centru”, institutia unde sunt dusi cei care trebuie sa ispaseasca pedepse privative de libertate a fost „retrogradata” la un „simplu” Penitenciar. La prima vedere nu pare a fi o schimbare importanta. La o analiza mai atenta, este un regim de detentie mai relaxat (în aparenta), sunt încarcerati doar cei cu pedepse mai mici. Asta nu înseamna ca nu pot fi probleme. Cei aflati dupa gratii au obligatii, dar si drepturi. Personalul ce deserveste Penitenciarul este supus unui regim de munca diferit de ceea ce este în „viata civila”. Cadrele militare ce presteaza diverse munci la comanda, gardienii, dar si personalul civil au un grad de stres ce depaseste normalul. Asa ne-am închipuit noi ca este munca la un Penitenciar si, probabil, asa si este, sau ar trebui sa fie.

Am primit la redactie o solicitare din partea unui avocat, exasperat ca nu reuseste sa se „descurce” în hatisul birocratic al Penitenciarului baimarean. Cazul este, în aparenta, simplu. Ciprian Petrovai a fost condamnat la închisoare pentru fals în înscrisuri. A primit un an si sase luni. Cazul acestuia este destul de interesant si, din declaratiile condamnatului, aflam ca a fost închis fara a fi vinovat. Dupa ce am ascultat povestea condamnarii lui Petrovai, am fost solicitati sa facem un demers de presa deoarece drepturile condamnatului sunt încalcate. Avocatul ne-a solicitat sa facem publica declaratia lui Petrovai prin care acesta arata nedreptatile la care este supus de luni de zile si acuza cadre al Penitenciarului de încercarea de a-l fi discreditat pentru a nu primi eliberarea conditionata.

Am plecat spre Penitenciar în încercarea de a vorbi cu detinutul, pe drumul traversat de o multime de caii ferate. Era o zi calduroasa, sufocanta chiar. Dupa vreo 15 minute de mers am zarit un foisor, apoi un gard de beton care nu se mai termina, înconjurând fostul Penitenciar de maxima siguranta. La poarta, mai  multe masini parcate aiurea (nu este o parcare amenajata) si oameni necajiti în asteptare. Erau apartinatori de-ai celor închisi. Poarta din lemn, construita în stil maramuresean vrea sa aduca un aer mai prietenos într-un loc al durerii si de multe ori al nedreptatii. Am stat cuminti sa deschida cineva poarta mica pentru a ne spune of-ul. Oameni de diverse nationalitati, cu plase si plasute. Vorbeau ca niste cunoscatori: daca a intrat „grupul”, cine e de serviciu si alte chestii mai greu de înteles de cei veniti pentru prima data. Brusc, s-a deschis poarta si un purtator de uniforma albastra ne-a întrebat ce vrem. Avocatul a spus ca doreste sa îsi vada clientul si ca noi îl însotim în calitate de ziaristi. La auzul solicitarii, militarul a ramas fara grai. Am fost priviti ca niste curiozitati ale naturii, apoi cu o voce moale, neconvingatoare ni s-a spus ca trebuie sa avem cerere (de acces) catre conducerea Penitenciarului. Avocatului i s-a cerut delegatie, desi acesta a fost zilnic la client si a depus în trei zile, trei delegatii. Iritat de situatie, avocatul a spus ca îl însotim în calitate de martori (nu la proces, cum a înteles militarul) la discutia cu Petrovai. Si în aceasta varianta era nevoie de cerere. Pâna la urma am sesizat ca angajatii Penitenciarului sunt obsedati de acest cuvânt: „Cerere!”. În orice situatie, pentru orice lucru, se completeaza o cerere.

Pentru a curma discutiile, altfel duse pe un ton normal, avocatul a completat o cerere catre directorul Penitenciarului, Vasile Chiorean. Cu un zgomot sec, usa mica de lemn s-a închis, iar noi, cei din presa, am ramas sa asteptam verdictul. Avocatul a ramas în incinta asteptând. Discutiile pe tema avem sau nu voie sa mergem cu avocatul în vizita la un încarcerat au continuat o scurta vreme, apoi militarii de la poarta si-au vazut de-ale lor. Ordine si disciplina… La o scurta analiza a celor vazute, am putut trage o concluzie. Cu toate ca oamenii Penitenciarului aveau uniforme din materiale de calitate buna, desi se afisa un zâmbet „pentru vizitatori”, razbeau semne ale unui comportament ce tine de vremuri asa-zise, trecute. Avocatul lui Petrovai a fost primit, iar poarta de lemn s-a deschis din nou. Militarul (nu stim gradul) a venit lânga noi si fara sa spuna nimic ne-a luat legitimatiile din mâna. Morocanos, le-a înapoiat. Am fost întrebati ce vrem. Si tot asa, pâna a venit purtatorul de cuvânt al Penitenciarului, Crina Suciu. Aceleasi întrebari si rugamintea sa asteptam pâna se intereseaza ce si cum. Evident ca au fost din nou invocate celebrele cereri. Nu putem spune ca purtatorul de cuvânt nu a încercat sa ne ajute.

Dupa vreo ora a venit la poarta chiar directorul Chiorean. Acesta s-a purtat ca si cum cineva dintre subordonati ar fi gresit. Pe de alta parte, directorul a avut un mic ghimpe împotriva avocatului care a venit „zilnic, la ore de final de program, când este mai greu sa primesti aprobari la cereri”. Directorul ne-a asigurat ca exista o deschidere catre presa si ca vom putea sa vorbim cu Petrovai si chiar cu domnia sa. La vreo jumatate de ora a venit avocatul si împreuna am putut sa intram la Petrovai. Prin curtea curata si marcata ca o strada circulata am vazut câinii de paza si zona unde stau cei care au un regim deschis (merg la munci). O a doua poarta s-a deschis si protocolul cu cereri, legitimatii si o perchezitie vizuala, ne-a adus în fata lui Petrovai.

Detinutul, un tip de înaltime medie, ne privea linistit. Am intrat în sala de „dialog” si am purtat o discutie halucinanta pentru cineva care vine de afara. Atunci s-a vazut cel mai bine ca lumea de dincolo de gratii este deosebita. Am vazut si frica si deznadejde în ochii lui Petrovai. Nu stia cum sa înceapa. Ar fi vrut sa spuna tot dintr-o rasuflare, dar prea multe informatii ne-au naucit dupa câteva minute. Petrovai folosea nume si noi nu stiam cine sunt cei în cauza. Am luat-o de la început. Cel mai important lucru a fost ca acest detinut s-a hotarât sa vorbeasca de lucruri considerat tabu. De modul cum se pot obtine anumite privilegii, de relatiile interumane, de afaceri în sensul adevarat al cuvântului. Trecem peste unele parti din dialogul avut si vom reproduce din declaratia data de Petrovai avocatului sau. Mentionam ca cei închisi cu pedepse mai mici pot lucra, fie în Penitenciar, fie în alte zone de lucru. Orele lucrate sunt transformate în zile care se scad din pedeapsa celui închis. Din acest motiv, munca este la mare cautare. Cei care lucreaza sunt monitorizati, li se întocmesc fise de evaluare de catre o comisie din care fac parte vreo sapte persoane (instructori, educatori, sef de punct lucru, etc). Petrovai lucreaza în constructii si o face bine. A lucrat în Penitenciar si a facut lucrari de sute de milioane de lei. Lucreaza de anul trecut si, potrivit fiselor din Penitenciar, ar avea 50 de zile lucrate. Dupa socoteala lui Petrovai ar fi 57 de zile, dar poate acest aspect nu este asa de important. Sa vedem ce declara un detinut din Închisoarea „simpla” a Baii Mari.

Declaratia este semnata si Petrovai îsi asuma cele afirmate. „Din perioada în care am fost privat de libertate si pâna în momentul de fata s-au exercitat masuri abuzive asupra mea, în sensul ca am fost luat pentru a presta munci, (perioada) care nu îmi este luata în calcul. Astazi (19.05.2008) voi depune ultima cerere de eliberare a fisei mele de munca, fisa care am constatat, prin avocatul meu, ca lipseste de la dosar. Apoi, cererea mea de eliberare conditionat, ce este legala, se afla înca pe rol, desi ar fi trebuit de mult solutionata. Nu înteleg de ce conducerea Penitenciarului a cerut un termen de revizuire de doua luni a solicitarii mele. Probabil deranjez, deoarece am dovezi clare despre multi din membrii conducerii Penitenciarului. Pâna nu am spus nimic am fost tratat cu indiferenta, apoi au început presiunile asupra mea. Am fost lasat o singura data în permisie, pentru buna purtare. Socul revenirii într-un loc în care stau din motive fabricate m-a determinat sa dau o declaratie în care sa arat fata nevazuta a Penitenciarului. A venit domnul Kisu, care astepta o declaratie scrisa din partea mea, asigurându-ma ca daca spun ce stiu voi fi tratat altfel. Am refuzat, deoarece am fost mintit tot timpul si mi s-au pus piedici la solutionarea cererii de eliberare conditionata. Am primit cereri din partea doamnei Ligia Petrut, ca nu voi spune despre sumele de bani pe care mi le-a cerut pentru a primi permisii. Mi-a cerut, la început, 100 de euro. Am constatat pe pielea mea ca nu trebuie sa dau bani deoarece nu sunt vinovat.

Oamenii de aici sunt amenintati tot timpul. Exista dovezi ca fapta pentru care am fost închis nu este reala. S-au facut presiuni asupra mea sa dau aceste dovezi. Chiar si de la DNA am fost solicitat. Am si înregistrari. Apoi au început problemele pentru mine. Am fost pus sa prestez munci în Penitenciar, am fost batjocorit fara mila. Au început sa ma acuze de multe, de purtare neadecvata fata de personalul medical. Pâna am tacut, caracterizarile de la dosarul meu au fost foarte bune, dupa ce am început sa vorbesc de porcariile de aici au aparut si represaliile. Sunt amenintat tot timpul. Voi face o cere si la CEDO. Am stat închis peste 360 de zile si nu mai am speranta ca voi reusi sa revin la o viata normala. Am fost batjocorit si târât sa dau fel si fel de declaratii”, se arata în declaratia lui Petrut.

Problema detinutului care reclama este urmatoarea. Recent a avut ceva probleme de sanatate. S-a dus la cabinetul medical pentru consult si tratament. Nu era nimeni si, stând, a adormit. Când s-a trezit, l-a vazut pe asistentul medical. A cerut un tratament. Petrut spune ca a primit ceva nesemnificativ. Dupa doua zile a aflat ca ar fi insultat medicul si asistentul într-un mod vulgar. A fost facut raport de sanctionare (avertisment), iar acest raport a fost pus la dosar si nu mai poate primi eliberarea conditionata (are dosar patat). De aici disputele si contrazicerile.

Pentru a fi cât mai obiectivi am revenit la Penitenciar într-o alta zi pentru a discuta cu directorul Chiorean.  Acelasi procedeu, solicitari de acte, întrebari daca avem celebrele cereri, iar dupa ce am trecut de filtrul celor de al poarta de lemn am ajuns la poarta interioara. Cel cu acordul de intrarea ne-a întrebat daca ne-am lasat telefoanele mobile la prima poarta. Când sa plecam spre biroul directorului, ne-a oprit sa ne întrebe daca avem bauturi alcoolice (!). Stia ca ne întâlnim cu directorul, dar poate asa este protocolul. Seful Penitenciarului ne-a primit foarte amabil. A spus ca ne pune la dispozitie orice act dorim. A vrut sa o aduca si pe doctorita, desi era acasa. Una peste alta, conducerea Penitenciarului a spus ca este deschisa…

 

La închiderea editiei am aflat ca a fost judecata cererea de eliberare conditionata a lui Petrut la Tribunalul Maramures. Sentinta este favorabila lui Petrut. Nu a fost cu eliberare de îndata, asa ca trebuie asteptata pozitia Parchetului, respectiv daca se va face recurs sau nu. Vom reveni.   

Nicolae TEREMTUS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here