Numărul claselor a IX-a, de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, va fi redus cu opt, începând cu anul şcolar 2019-2020, ca urmare a scăderii numărului absolvenților de gimnaziu, a anunțat, joi, inspectorul general școlar Camelia Tabără.

Potrivit Cameliei Tabără, măsura vizează cinci unităţi şcolare din municipiul Bistriţa, două din oraşul Beclean şi una din comuna Rodna.

E o chestiune la care lucrăm deja de o lună de zile şi pe care am finalizat-o. Dacă în ceilalţi ani a fost mai uşor sau a fost mai „soft” ca abordare, în acest an a fost complicat, pentru că deja resimţim şi la nivelul liceului scăderea numărului de copii. (…) În această perioadă am povestit cu foarte mulţi dintre dumneavoastră şi când am văzut că lucrurile nu mai pot fi gestionate, pentru că fiecare în plan teoretic se uită în documente şi spune că „da, e în regulă”, zona economicului cere cu disperare forţă de muncă – are dreptul ei – dar noi vrem clase ca şi până acum„, a explicat Tabără.

Inspectorul general școlar bistrițean a anunţat că, în baza cerinţelor exprimate de Ministerul Educaţiei Naţionale, corelate cu cele ale mediului economic, peste o treime din clasele de liceu care vor funcţiona din anul şcolar 2019-2020 va trebui să fie de profesională.

În martie vom avea o şedinţă cu directorii de licee, pentru că nu mai vreau să aud numai eu disperarea agenţilor economici că nu au forţă de muncă. Reacţia noastră, trebuie să oferim ce cere societatea, nu ce vrem noi, nu ce vor copiii, ce cere societatea. Noi cu noi, ei cu ei. Nu se mai poate şi nu mai merge„, a spus Camelia Tabără.
Ea mai spune că vor suferi reduceri clasele de filologie, economicu şi protecţia mediului, existând în schimb cereri din zona economică pentru înfiinţarea unor clase de electronică, electromecanică sau robotică.

2 COMENTARII

  1. Este doar un prim efect al depopularii Romaniei. Tot mai multe familii tinere sunt plecate sau pleaca in strainatate iar copiii lor urmeaza scolile acolo. Dar guvernantii se fac ca nu pricep ce se intampla…

  2. Lasati doamnuca draga ca pe vremea cat s-au sculit ” decretzeii „… v-a taiat bine coasa… Ati avut posturi ( joburi ) , salarii, avantaje… etc. etc. etc. Interesant este insa faptul ca degeaba au fost foarte multi care astfel au ajuns contribuabili … la fondul de pensii, caci beneficiarii pensiilor tot prost traiesc … si vai mama lor in marea lor majoritate.
    Nu stiu zau … cine le va da pensie „decreteilor „care urmeaza sa primeasca pensie de la stat … ca de lucrat nu stiu zau cati au mai ramas in tzara sa lucre si sa contribuie la acest fond … VAI MAMA NOASTRA A TUTUROR cat de curand !
    Bine ar fi , daca tot ne vor primi in acest UE si SHENGEN, sa se contribuie la nivel european la fondul de pensii si indiferent cine si unde contribuie, la pensie, sa se tina cont de fondurile generale ale UE si nu doar al celor dintr-o anumita tzara… dar cand va fi oare astfel , ca strainilor le trebuie numai bani si inteligentza la care sa nu contribuie ei cu absolut nimic… nicidecum sa ne lase, ori sa ne invite si pe noi la „ciolanul cu fasole „!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.