Un bărbat din județul Iași a fost reținut de polițiștii din Bistrița-Năsăud, acesta fiind bănuit de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi înființat o societate, pe care ar fi cedat-o, imediat după înființare, unui bărbat de 63 de ani, în scopul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.

„Totodată, în perioada mai 2017- martie 2018, sub antetul acestei societăți, ar fi fost emise 84 de facturi reprezentând achiziții fictive care ar fi fost înregistrate în contabilitatea unei alte societăți, reprezentată de fiul bărbatului de 63 de ani, un bărbat de 37 de ani din comuna Șanț, în scopul diminuării bazei impozabile la calculul impozitului pe profit și a TVA-ului de plată. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de 61.082 de lei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.   

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în vederea documentării cauzei, sub toate aspectele ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.