Un imobil de pe Bulevardul Independenței din Bistrița va primi o nouă înfățișare, întrucât clădirea, în care a locuit o perioadă și fratele poetului Mihai Eminescu – Matei Eminescu, va fi modernizată și transformată într-o extensie a Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Clădirea, situată pe Bulevardul Independenței, la numărul 24, se află în stadiu avansat de degradare, lucrările de intervenție fiind absolut necesare. Pentru a o salva, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat banii necesari reabilitării, propunându-se transformarea ei într-un imobil multifuncțional, ce se va afla în subordinea Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”.

Astfel, clădirea va găzdui ”Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu”.

”Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu va avea funcție muzeală și de arhivă, ce va cuprinde depozitarea și expunerea exemplarelor de carte de patrimoniu. Ocazional, aici se vor desfășura evenimente culturale. (…) Clădirea, reprezentativă pentru arta arhitecturală a Bistriței, a fost construită în anul 1912, iar acum necesită lucrări de reabilitare, întrucât diverse zone alea imobilului sunt în stare avansată de degradare”, arată Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Peste 5 milioane de lei au fost alocați din bugetul județului Bistrița-Năsăud pentru reabilitarea clădirii, procedura pentru identificarea unui constructor fiind deja lansată.

După reabilitare, imobilul va arăta așa:

Mai trebuie menționat faptul că în acest imobil şi-a trăit ultimii ani de viaţă fratele poetului naţional Mihai Eminescu – ofițerul Matei Eminescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.