O femeie din localitatea Uriu a fost înșelată de doi mureșeni, după ce le-a plătit 1.000 de euro pentru efectuarea unor lucrări de construcție. După ce bărbații s-au văzut cu banii în mână, s-au făcut nevăzuți. Femeia a fost nevoită să anunțe poliția și a reușit să își mai recupereze doar 60% din bani.

Doi bărbați din județul Mureș au reușit să o ducă de nas pe o femeie din localitatea Uriu. Cei doi i-au promis acesteia că îi efectuează o serie de lucrări de construcții, însă au pretins un avans de 1.000 de euro. Și femeia le-a dat. Numai că bărbații s-au făcut nevăzuți și nu au mai putut fi contactați. Drept urmare, femeia din Uriu a depus o plângere la Poliție, iar făptașii au fost identificați rapid.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au identificat doi bărbați de 33, respectiv 35 de ani, ambii din Hodac, județul Mureș, bănuiți că ar fi încercat să înșele o femeie din Uriu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 8 mai a.c., femeia de 58 de ani, din Uriu, ar fi dat suma de 1.000 de euro celor doi bărbați ca avans pentru prestarea unor lucrări de construcție. Ulterior, cei doi nu au mai răspuns la telefon și nu au efectuat lucrările pentru care au primit banii„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

O parte din prejudiciu, respectiv 60%, a fost recuperat, însă cei doi bărbați din Mureș s-au ales cu dosar penal pentru înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.