Un hunedorean este cercetat de polițiștii din Bistrița-Năsăud pentru furt, după ce i-a ușurat în aceeași zi de câteva mii de lei pe doi bărbați de pe Valea Someșului. Metoda folosită de acesta este una ingenioasă, astfel că până să își dea seama victimele că nu mai au bani în buzunare, hoțul s-a făcut nevăzut.

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au identificat autorul a două infracțiuni de furt și au recuperat prejudicii de aproximativ 3.500 de lei. Pe lângă asta, oamenii legii au descoperit și o nouă metodă de operare cu ajutorul căreia, hoțul și-a lăsat victimele fără bani.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, un bărbat din Rebrișoara a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în data de 14 martie, în timp ce se afla pe raza orașului Năsăud, i s-a sustras suma de 2.000 de lei, bani pe care îi avea în buzunarul interior al unei haine. În aceeași zi, polițiștii din Beclean au fost sesizați despre faptul că un bătrân de 81 de ani, din Chiochiș, care se afla în apropierea sediului unei bănci din Beclean a rămas fără portmoneul în care avea suma de 1.315 lei.

Anchetele penale desfășurate de polițiștii specializați în investigații criminale din Năsăud și Beclean au scos la iveală o nouă metodă de operare. Astfel, din investigațiile efectuate a rezultat faptul că, păgubitul scoate o sumă de bani de la bancomat, pe care o pune în portofel, în buzunarul interior al hainei. La scurt timp, este oprit pe stradă de către o persoană care pretinde că au în comun o cunoștință care este bolnavă și care îi transmite salutări și îmbrățișări. În momentul în care se apropie suficient, sustrage banii, fără ca păgubitul să-și dea seama. La un moment dat, când vrea să plătească ceva, își dă seama că-i lipsesc banii și anunță Poliția”, a explicat Crina Sîrb, purtătorul de cuvât al IPJ Bistrița-Năsăud.

Marți 16 aprilie, în urma activităților de cercetare penală desfășurate în cadrul dosarului penal deschis, polițiștii din Năsăud și Beclean l-au identificat pe un bărbat de 47 de ani, din Deva, județul Hunedoara, bănuit de comiterea faptelor. Acesta și-a recunoscut faptele și a restituit păgubiților banii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.