Un sucevean condamnat la închisoare pentru comiterea mai multor furturi a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud și încarcerat în Penitenciarul Bistrița. Până să pună mâna polițiștii pe el, suceveanul a mai comis un furt în orașul Năsăud. 

Polițiștii  Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, cu sprijinul polițiștilor de la IPJ Suceava au depistat pe raza municipiului Bistrița un sucevean de 53 de ani, urmărit național fiind condamnat la închisoare.

Pe numele bărbatului de 53 de ani din localitatea Arbore, Judecătoria Suceava a emis, la data de 29 iunie, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care este condamnat la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Totodată, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Năsăud au indicii că, la data de 8 iulie, în timp ce se afla în autogara din Năsăud, suceveanul ar fi sustras un portofel în care se afla suma de 450 de lei. Polițiștii au recuperat banii pe care i-au restituit păgubitei, o femeie de 71 de ani din Dumitra și au întocmit dosar penal pentru furt. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.