O femeie din Cluj-Napoca a fost pusă sub control judiciar, după ce, sâmbătă a fost prinsă în flagrant cu aproape 10.000 de euro asupra ei, bani care proveneau de pe urma unui furt. Clujeanca sutrăsese banii din locuința unui bătrân din Bistrița.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus, duminică, reținerea pentru 24 de ore a unei femei de 42 de ani, din Cluj-Napoca, bănuită de comiterea unui furt. Ulterior, a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În după-masa de 30 mai, polițiștii de la Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au surprins-o pe femeie în flagrant, la scurt timp după comiterea unui furt. Asupra ei, polițiștii au găsit suma de 9400 de euro, bani pe care i-ar fi sustras din locuința unui bărbat de 88 de ani, din Bistrița care a sesizat furtul prin 112„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.