Guvernul refuză să susţină o mare parte dintre modificările aduse de deputaţii din Comisia juridică Legii avocaturii, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Gabriela Scutea.

„Punctul de vedere al Guvernului semnalează foarte multe accente critice raportate la soluţiile propuse în comisie, pentru că sunt instituite garanţii suplimentare mult mai largi în ceea ce priveşte regimul juridic al profesiei de avocat şi implicaţiile care pot să apară pentru proceduri în derulare. Mă refer la modificările propuse pentru interceptările în care, în cadrul discuţiilor unor persoane, pot să apară date referitoare la un avocat, la implicaţiile referitoare la nedenunţarea unei infracţiuni prin diferenţe faţă de regimul actual al textului din Codul penal şi la punctele privind efectuarea percheziţiei sediului profesional al avocatului. Cu privire la acest ultim aspect, sunt deosebiri foarte importante faţă de cadrul general şi, în punctul de vedere pe care Guvernul l-a transmis, a subliniat, pe de o parte, necesitatea măsurilor care trebuie asigurate pentru o justă investigare a oricăror suspiciuni de comitere a unor infracţiuni, dar şi asigurarea echilibrului şi egalităţii în faţa legii”, a spus Scutea, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

 

Gabriela Scutea a menţionat că Legea avocaturii, aşa cum este ea în prezent, este una funcţională şi nu ar fi avut nevoie de modificările aduse miercuri în comisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.