Premierul Boc a anunţat că 9.200 de posturi din administraţie vor fi desfiinţate, prin reducerea numărului de agenţii guvernamentale.
Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încât să rămână doar 107, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizându-se economii totale de circa 150 milioane euro.

Premierul a decis recent să reducă cu 20% numărul angajaţilor din administraţia de stat. Miniştrii Cabinetului Boc, însă, nu prea s-au înghesuit să taie 20% din personalul pe care îl au în subordine, motivând fie că nu au suficienţi angajaţi, fie că preferă, mai degrabă, să le taie salariile.
O altă idee avansată pe tema reducerii cheltuielilor cu personalul bugetar este „trimiterea forţată” în vacanţă neplătită, pe o perioadă de zece zile, a angajaţilor din sistemul public.
Preşedintele Traian Băsescu a atras că soluţia pentru reducerea cheltuielilor nu este diminuarea veniturilor salariale, deoarece tăierea sporurilor poate fi contestată în justiţie.
„Toate paliativele astea – îi menţinem pe toţi, mai reducem un spor sau altul – sunt poveşti. Aici Guvernul trebuie să se comporte cu toată seriozitatea şi să reducă masiv aparatul de stat. (…) Pot înţelege interesul partidelor de a fi reprezentate în administraţie, conform rezultatului alegerilor, asta nu este de neînţeles. (…) Ce nu înţeleg este tergiversarea diminuării aparatului de stat excesiv, adică trimitere în şomaj a unui mare număr de funcţionari publici şi contractuali”, a declarat preşedintele Băsescu.

Reduceri cât mai rapide

Preşedintele s-a arătat convins că Executivul trebuie să recurgă la astfel de reduceri, dar va trebui să se recurgă la aceasta cât mai repede până nu vor consumate toate resursele.
Preşedintele României a mai arătat că nu diminuarea salariilor sau a sporurilor este soluţia, cu atât mai mult cu cât acestea sunt prevăzute de lege, iar acestea pot fi recâştigate de funcţionari în instanţă. În opinia lui Băsescu, singura soluţie pentru a reduce cheltuielile este reducerea aparatului de stat.

După ce premierul a anunţat ca vor fi reduse circa 9.200 de posturi, Băsescu s-a rezumat la a spune că speră ca, de data aceasta, decizia anunţată de premierul Boc să fie pusă în practică.

Guvernul a analizat două variante

Premierul Emil Boc s-a întâlnit cu miniştrii PSD şi PDL pentru a discuta reducerea personalului cu 20%, aşa cum propusese preşedintele Băsescu. Statul ar fi avut în subordine, la sfârşitul anului 2008, 256 de agenţii guvernamentale, potrivit unei analize a Ziarului Financiar. În total, numărul bugetarilor din România este de 1,5 milioane de persoane.

Social-democratul Constantin Niţă, ministrul pentru IMM-uri, a declarat într-o conferinţă de presă că „PSD nu agreează soluţia propusă de preşedintele Traian Băsescu, de reducere cu 20% a posturilor în sectorul bugetar”. În opinia ministrului Niţă, social-democraţii ar opta mai degrabă pentru o reducere temporară a salariilor bugetare cu 20%, iar locurile de muncă din sectorul bugetar să fie păstrate.
Până acum Guvernul a analizat două variante: reducerea cu 20% a salariilor, ceea ce, potrivit unor calcule, echivalează cu economii de două miliarde de euro în 2009, sau concedierea a 20% dintre angajaţii sectorului bugetar, variantă care ar avea consecinţe negative majore în plan economic.
Memorandumul România – Comisia Europeană spune că „măsurile de ajustare a cheltuielilor salariale trebuie să conducă la o reducere nominală de cel puţin 4% a cheltuielilor salariale, faţă de nivelul anului 2008”, fără a puncta un anume mecanism de reducere.
Astfel, Business Standard a făcut un calcul, potrivit căruia, dintre cele 52 de săptămâni plătite ale anului, patru procente reprezintă două săptămâni. Mai precis, pentru a atinge nivelul economiei cerute, angajaţii de la stat ar trebui să nu fie plătiţi zece zile în 2009, mecanism care a fost practicat cu succes în perioade de criză în alte state, dar şi de companii private cu sute de mii de angajaţi.

Agenţii cu grămada

La ora actuală în subordinea Guvernului se află 244 de agenţii, autorităţi, companii naţionale şi regii.

În judeţul Bistriţa-Năsăud există peste 40 de asemenea instituţii şi structuri.
Ministrul Constantin Niţă a declarat că va renunţa la două dintre cele patru agenţii pe care le are in subordine, ceea ce ar însemna o reducere de 200 de posturi din cele aproximativ 700.
Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a anunţat că va disponibiliza cinci din cei 26 de oameni de la cabinetul său, începând cu 1 august. Potrivit MapN, cele cinci persoane erau remunerate lunar cu aproximativ 21.500 lei.
La Ministerul Sănătăţii, doar jumătate din cele 300 de posturi ar fi ocupate, susţin oficiali ai instituţiei. În aceste condiţii, dacă s-ar reduce cu 20% numărul funcţiilor, după reorganizare, Ministerul Sănătăţii va organiza concursuri pentru a ocupa toate posturile. Cu toate acestea, la începutul săptămânii trecute, conducerea Ministerului Sănătăţii a anunţat că a fost prezentată premierului propunerea de restructurare care vizează o parte dintre instituţiile aflate în subordine. Astfel, în această etapă, sunt propuse spre desfiinţare 374 de posturi, dintre care 119 aparţin instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi 255 instituţiilor care se finanţează din buget propriu.
„Se estimează că această restructurare va conduce la o reducere cumulată a cheltuielilor de aproximativ 10 milioane lei. Procentul posturilor reduse se încadrează între 8,6% si 54%. Propunerea reprezintă rezultatul unei analize care a urmărit eficientizarea activităţii, prin eliminarea unor posturi care nu mai corespund necesităţilor actuale, precum şi prin comasarea anumitor instituţii. Analiza urmează a fi extinsă şi în cadrul celorlalte structuri din subordinea Ministerului Sănătăţii” se precizează în comunicatul MS.
Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a declarat, că va face „reduceri raţionale” de personal, referindu-se la eliminarea suplinitorilor, pe care deocamdată nu are cu cine să-i înlocuiască.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, promite, o reducere drastica, de la 33 la 13, a numărului agenţiilor, însă reducerea de personal va fi de numai 20%. Sârbu a precizat, însă, că personalul din instituţiile care urmează să fie reorganizate ar putea fi mutat în alte structuri din subordinea ministerului, acoperind astfel deficitul de personal, cum ar, de exemplu, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, unde deficitul ar fi de 2.000 de persoane, iar personalul restructurat ar avea mai multă experienţă decât dacă s-ar face noi angajări.

O falsă problemă

Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP), spune că „reducerea numărului agenţiilor este o falsă problemă, deoarece grosul funcţionărimii nu e la minister, e în administraţia locala”. Multe ministere au însă in subordine agenţii care au atribuţii asemănătoare. De exemplu, la Ministerul Agriculturii există Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri, dar şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Viticol.
Ministerul Administraţiei şi Internelor are în subordine Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, dar şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Populaţiei.

Ministerul Transporturilor are şi el agenţii similare, cum ar fi Compania Naţională de Autostrăzi şi Poduri şi Autoritatea Rutieră Română, dar şi mai ciudate, cum ar fi Agenţia Româna de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.
Adrian Moraru atenţionează însă că prin comasarea unor agenţii există riscul ca bugetarii redirecţionaţi să ajungă să primească sporuri mai mari. „O să îi verse pe unii bugetari într-o agenţie unde se dau sporuri mai mari, astfel, nou-veniţii vor primi automat şi ei aceste sporuri”, susţine Moraru, precizând totodată că de fapt Executivul nu va face astfel nicio economie pentru că de fapt niciun ministru nu doreşte să facă vreo reducere. „De fapt, este doar o pregătire a lunilor de criză care vor urma, ca să nu se spună că nu au încercat să facă nimic”, a mai declarat expertul în politic publice.

Situaţia din BN

În judeţul Bistriţa-Năsăud aproximativ 40 de direcţii deconcentrate şi agenţii aflate în subordinea ministerelor – Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, Inspectoratul pentru Concurenţă, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Biroul Judeţean de Rentă Viageră, Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, Inspecţia Silvică şi de Vânătoare, Inspecţia Teritorială pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Unitatea Fitosanitară, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Garda Financiară, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Autoritatea de Sănătate Publică, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Registrul Auto Român, Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Direcţia Silvică, Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ANIF, Agenţia de Protecţie a Mediului, Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, Direcţia Judeţeană pentru Sport, Direcţia Judeţeană de Statistică, Autoritatea Rutieră Română, Agenţia pentru Domeniile Statului şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.