După mai bine de un an de procese, omul de afaceri Lucian Adrian Ungur, acuzat că a furat și a folosit însemnele mărcii celor de la KFC, a ajuns la o înțelegere cu giganții fast-food-ului, iar procesul s-a suspendat.

Chiar în prima lună a anului 2015, omul de afaceri Lucian Adrian Ungur se trezea cu un dosar…controversat. Giganții de la KFC îl chemau în judecată, acuzându-l de furt al proprietății intelectuale.

Cei de la KFC s-au autosesizat la jumătate de an de la inaugurarea fast-food-ului RFC al omului de afaceri Lucian Adrian Ungur. Alături de Lucian Adrian Ungur, în prima fază au fost chemați în judecată și cei de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Dosarul a fost înregistrat de americanii de la Kentucky Fried Chicken International Holdings INC (KFC) în 22 ianuarie 2015.

„Se aseamănă foarte mult, însă eu am făcut tot ceea ce era legal, mi-am înregistrat firma la OSIM și accept sentința care o să fie. Eu am avut ideea asta de mai mulți ani și nu am abandonat-o, nu mă simt vinovat cu nimic”, declara în 2015 Lucian Ungur pentru presa națională.

Acesta susținea la acea dată că între marca sa și a celor de la KFC sunt în total 11 diferențe și că logo-ul folosit este inspirat nu de la simpaticul bătrânel, ci…dintr-un portret de-al său.

 

KFC și RFC, aproape trase la indigo

Fast-foodul inaugurat în toamna anului trecut de Lucian Adrian Ungur este situat pe Bulevardul Decebal, în fosta Casă de Vis a omului de afaceri, care până în urmă cu câțiva ani comercializa materiale și accesorii de construcții.

Varianta bistrițeană se numește RFC, abrevierea de la „romanian frost chicken”. Logo-ul seamănă leit cu cel de la KFC, înfățișându-l pe bătrânelul simpatic, puțin mai tânăr decât originalul, iar sloganul „so good!” a fost și el împrumutat, însă a fost tradus în germană „sehr guut!”. Culorile sunt și ele aceleași.

Omul de afaceri a „împrumutat” și preparatele celor de la KFC. Astfel, în meniul său se regăsește celebra găleată plină cu fâșii din piept de pui și aripioare picante de la KFC.Meniul „box” nu lipsește nici el și nici „twisterul” de la KFC, care în variantă bistrițeană se numește „twis fillet”. Celebrele „crispy stips” au fost și ele împrumutate, fiind redenumite: „crisp RFC”.

Localul lui Ungur nu prea pare să facă cu ochiul bistrițenilor, fiind mai tot timpul gol. Nici feedback-ul de pe rețelele de socializare privind calitatea și gustul preparatelor nu este unul pozitiv, deși Lucian Adrian Ungur a încercat să reproducă inclusiv meniul celebrului KFC.

Acest lucru nu l-a determinat pe omul de afaceri să închidă RFC-ul, însă, se pare, l-a determinat să stea pe gânduri când vine vorba despre o extindere și a renunțat la al doilea local din zona Han, deși era deja amenajat.

fast-food UNGUR - net

OSIM s-a spălat rapid pe mâni

Deși și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a fost chemat în judecată a scăpat rapid de probleme, asta pentru că încă nu dăduse undă verde omului de afaceri pentru însemnele respective.

Potrivit portalului de monitorizare a mărcilor înregistrate, listamarci.ro, Lucian Adrian Ungur a început procedurile de înregistrare a mărcii „RFC Sehr Guut” în 8 iulie 2014. Motivul pentru care nu a primit încă undă verde de la OSIM este tocmai o „opoziție”, depusă cel mai probabil de cei de la KFC.

„Opoziția” este o cale de atac administrativă la care pot apela terții în momentul publicării mărcii, cărora li se dă posibilitatea de a opune drepturi anterior dobândite, dacă apreciază că se aduce o atingere a drepturilor personale prin înregistrarea mărcii publicate.

Deși opoziția a fost depusă la mijlocul anului 2014, OSIM încă nu a dat un răspuns în acest caz.

După aproape un an de procese, în luna noiembrie a anului 2015, Tribunalul București vine cu o nouă decizie, care nu este deloc în favoarea omului de afaceri.

„Constată încălcarea de către pârâtă a dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei, tituralura mărcilor KFC, prin furnizarea de servicii de tip fast-food sub semnul RFC și în consecință: Interzice pârâtei să utilizeze în activitățile comerciale semnul „RFC”alături de elementul figurativ din cerre, respectiv în activitățile de publicitate, promovare și marketing, prestare servicii de tip fast-food, restaurant, alimentație publică, producție și comercializare produse alimentare, pe teritoriul României. Dispune publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia”.

Lucian Adrian Ungur a cam ignorat această decizie, continuând să folosească logo-ul, sloganul și însemnele mărcii respective la localul de pe Bulevardul Decebal. Și cel din zona Han a fost branduit cu aceleași însemne, deschiderea localului respectiv fiind deocamdată amânată.

Scandalul în care este implicat Lucian Adrian Ungur are șanse să se încheie amiabil, omul de afaceri ajungând la un acord cu giganții de la KFC.

„Curtea de Apel București amână cauza pentru a se încheia tranzacția, la cererea ambelor părți, având în vedere disp. art. 221 c.p.c (2010)”, este soluția dată de Curtea de Apel București.

Practic, cele două părți implicate în proces, Kentucky Fried Chicken International Holdings INC și Casa de Vis Imobiliare (firmă reprezentată de Lucian Adrian Ungur) cer amânarea judecății prin învoiala părților, adică în urma unui acord.

Această „învoială” nu înseamnă neapărat o suspendare a procesului. Dacă cele două părți nu ajung la un acord, cauza va fi repusă pe rol. Lucian Adrian Ungur nu a putut fi contactat pentru a comenta această decizie.

Lucian Adrian Ungur este unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din Bistrița. Acesta are 42 de ani și a intrat în lumea afacerilor oficial în 1998, când a deschis primul său magazin Casa de Vis, care comercializa materiale și accesorii de construcții. În 2005, acesta a intrat și pe piața construcțiilor, unde dă lovitura, după ce mizează pe mansardări. Acestea i-au adus profituri frumușele, care i-au permis să ridice două blocuri, în partea de jos a orașului.

În ultimii ani, afacerile din zona construcțiilor au început să scârțâie, iar Fiscul a început să-l vâneze pe omul de afaceri pentru a-și recupera datoriile. Omul de afaceri s-a trezit cu sechestru pe mai multe bunuri, inclusiv pe mai multe apartamente dintr-unul din blocurile ridicate în partea de jos a orașului.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.