Fostul consilier  al preşedintelui Klaus Iohannis pe probleme de securitate naţională, George Scutaru, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PNL, Dan Motreanu, au fost trimişi, luni, în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruţie, pentru spălare de bani.

Pentru aceeaşi infracţiune a fost trimisă în judecată şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale.

 

 

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională George Adrian Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere în PNL, şi, în stare de libertate, pe vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Motreanu –  deputat şi membru cu funcţie de conducere în PNL (la data faptelor şi în prezent), pentru spălare de bani, dar şi pe Ana Maria Schaer -administrator al unei societăţi comerciale.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
„Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate”, se arată în rechizitoriul DNA.
Potrivit anchetatorilor, pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria „au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală”.

Procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea celor trei inclupaţi din dosar, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

(sursa foto: renasterea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.