Jumătate dintre șefii de instituții din Bistrița-Năsăud au și soțiile „în sistem”. Culmea, unele soții de șefi lucrează în aceeași instituție. Este și cazul lui Hășmășan Teodor Tiberiu de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, care este, practic, șeful soției sale.

Salariile atractive de la stat și posturile călduțe, unde nu trebuie să dai multe explicații, nu ești evaluat periodic și n-ai „target-uri” ca în privat par să fie pe placul consoartelor șefilor de instituții din Bistrița-Năsăud. Gazeta de Bistrița a făcut o radiografie a instituțiilor deconcentrate din județ și-a ajuns la concluzia că în cazul a jumătate dintre șefi, soția sau soțul lucrează tot la stat.

Soția șefului Agenției pentru Protecția Mediului, Sever Roman, lucrează și ea la stat, mai exact în Primăria Bistrița, unde este consilier superior la Direcția de Asistență Socială.

Cei doi au un apartament cumpărat în 2014 și o cotă parte din altul lăsat moștenire. Anul trecut a vândut un depozit de scule și unelte de 54 de metri pătrați și 725 de mp de teren arabil cu 20.000 de lei. Au 44.000 de lei în bancă. Sever Roman încasează lunar de la APM  5.759 de lei. Soția sa lucrează la Primăria Bistrița și încasează lunar cu 600 de lei mai puțin, mai exact 5.100 de lei.

Și soția lui Gațian Alexandru Morariu, șeful de la Garda de Mediu lucrează la stat. Aceasta este inspector la Direcția de Administrare a piețelor și, culmea, merge cu mai mulți bani acasă, lună de lună. Morariu are un apartament de 75,5 mp cumpărat înainte de Revoluție. Are, de asemenea, peste 77.000 de lei datorie la bănci. Încasează de la Garda de Mediu 3.900 de lei, mai puțin decât soția sa, care merge lunar acasă cu 5.200 de lei.

Nuțu Tabără la Direcția de Agricultură, soția vicepreședinte al CJ

Nuțu Tabără, șeful de la Direcția de Agricultură are soția în sistem de când lumea. Camelia Tabără a fost inspector școlar general ani de zile, iar de anul trecut este vicepreședintele Consiliului Județean. De asemenea, aceasta a fost și în Consiliul Local al municipiului Bistrița și respectiv în Consiliul Județean.

Cei doi dețin un teren agricol de 600 de mp și un aparament de 72 de mp cumpărat înainte de Revoluție. Au mai moștenit 50% dintr-un apartament de 57 mp în 2016. Familia Tabără a împrumutat 25.000 de euro din bancă.  Nuțu Tabără încasează lunar 6.000 de lei, în timp ce Camelia Tabără a declarat pentru anul trecut venituri de peste 10.000 de lei.

Și Dorina Cicioc, șefa Administrației Județene a Finanțelor Publice are soțul „în sistem”, deși acesta este pensionat și are și o pensie militară confortabilă. Acesta este consilier în Consiliul Local al municipiului Bistrița. Cei doi au un teren de 2.700 de metri pătrați în Cainimăt, cumpărat în 2005. De asemenea, au două apartamente în Bistrița, unul de 78 de metri pătrați cumpărat în 1995 și altul de 17,4 metri pătrați cumpărat în 2005. Dorina Cicioc are 43.000 de lei pe card și i-a făcut cadou fiului nu mai puțin de 220.000 de lei. Și-a și împrumutat fiul cu 34.500 de euro.

Soții Cicioc au datorii la bancă în valoare de 220.000 de lei. Anul trecut, Ștefan Cicioc a primit un cadou neașteptat de la o rudă din Lunca Ilvei în valoare de 60.000 de lei. Dorina Cicioc încasează lună de lună de la ANAF 8.849 de lei. Anul trecut a fost și membru în consiliul consultativ la AJOFM de unde a mai încasat 6.461 de lei și membru la alegeri, de unde a mai încasat 990 de lei. Din chirii a mai încasat anul trecut 4.500 de lei. Cicioc Ștefan are o pensie militară de 5.600 de lei și mai încasează indemnizația de consilier local, care nu apare în declarația de avere.

Hășmășan de la SGA este șeful soției sale

Situație bizară la Sistemul de Gospodărire a Apelor, unde Tiberiu Teodor Hășmășan este practic șeful soției sale. Acesta încasează de la SGA 3.900 de lei, iar soția cu doar 300 de lei mai puțin. Cei doi au primit drept donație un apartament de 70 de metri pătrați în 2017 și au 130.000 de lei în bănci.

Cel mai „bogat” șef de instituție pare să fie Istrate Ștețco, inspector șef la Garda Forestieră Cluj. Acesta are un teren de 900 de metri pătrați în Sigmir, două de 2.000 de metri pătrați și respectiv 1.865 de metri pătrați în Bistrița-Bârgăului și alte două de 15.000 de mp și respectiv 2.725 de mp în Borșa, primite drept moștenire. Mai are un teren de 531 de metri pătrați în Chinteni (Cluj), dar și un apartament de 70 de mp în Bistrița și altul de 41 de mp în Chinteni.

Soția sa Georgeta Oana lucrează la Agenția pentru Protecția Mediului, dar are și o pensiune în Bistrița-Bârgăului, în valoare de peste 500.000 de lei, ridicată cu ajutorul fondurilor europene. Soția șefului de la Garda Forestieră Cluj a dat împrumut 68.781 de lei. Cei doi au avut și o datorie de 70.000 de lei la o persoană fizică, cu data scadentă 2024, pe care deja au restituit-o integral.

Ștețco încasează lunar de la Garda Forestieră Cluj 10.000 de lei, iar soția 4.800 de lei. De asemenea, soția a mai obținut venituri din servicii de cazare de scurtă durată la pensiunea din Bistrița-Bârgăului, 11.040 de lei, anul trecut.

Șefii din MAI cu soțiile la stat și salariile la „secret”

Toți șefii de instituții subordonate Ministerului Afacerilor Interne au soțiile „în sistem”, ce-i drept în alte instituții. Ce mai au în comun șefii de instituții MAI? Au salariile și veniturile la secret. Acestea nu sunt făcute publice în declarațiile de avere.

Soția lui Florin Vasile Furnea, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean este ofițer specialist în Poliția Română. Cei doi au un teren de 580 de mp în Viișoara și altul de 1.500 de mp în Albeștii de Muscel (Argeș). Pe terenul din Viișoara și-au ridicat o casă de 180 de metri pătrați, iar pe cel din Albeștii de Muscel una de vacanță de 132 de metri pătrați. Au economii de 38.000 de euro. Salariile ambilor sunt confidențiale.

Și soția șefului Inspctoratului de Poliție Județean, Lupșa Mihai Ovidiu lucrează la stat. Aceasta este șef serviciu Inspecție Fiscală la ANAF. Cei doi dețin un teren de 1.210 metri pătrați în intravilan în Unirea și un teren de 1.200 de metri pătrați cumpărat în 2021, în Mureșenii Bârgăului. Au o casă de 235 de metri pătrați ridicată în 2007 în Unirea. Anul trecut, șeful poliției a vândut un teren cu 16.000 de euro. De asemenea, cei doi au un credit de 45.000 de lei luat anul trecut. Dacă salariul șefului IPJ este confidențial, soția sa merge acasă lună de lună cu 8.400 de lei de la ANAF.

Și soția șefului ISU Constantin Florea lucrează la stat. Aceasta este angajată la SRI, iar salariul celor doi este confidențial. Cei doi dețin un teren de 2.216 metri pătrați  și o casă de locuit în Dumitra, lăsate moștenire. Au un apartament, în Bistrița, de 90 de metri pătrați cumpărat în 2006. Au și economii în bănci de 75.000 de lei.

Soția lui Feierdi Ioan Marin, șeful Serviciului Județean Anticorupție Bistrița lucrează la Serviciul de Ambulanță Județean și are și o întreprindere individuală. Cei doi dețin terenuri în Colibița, Bistrița, Figa și Șieu Sfântu.

Au un apartament în Bistrița de 76 de metri pătrați, o casă de vacanță la Colibița de 96 de metri pătrați și una la Figa de 82 de mp. Au economii de 63.668 de lei în bancă. Dacă veniturile șefului de la Anticorupție este confidențial, soția sa încasează 7.400 de lei de la SAJ, iar întreprinderea individuală i-a mai adus anul trecut aproape 10.000 de lei.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.