Un bărbat din Bistrița Bârgăului, închis în propriul autoturism cu o butelie, a amenințat, miercuri, că se aruncă în aer, în fața Instituției Prefectului, din cauză că nu poate intra în posesia unor suprafețe de teren de pe raza comunelor Bistrița Bârgăului și Cetate. 

Forțele de ordine au delimitat perimetrul.

„În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați de către un cetățean care amenința că se sinucide. 

La fața locului au fost dirijate imediat mai multe echipaje de la Ordine Publică și Rutieră care au asigurat și delimitat perimetrul și au evacuat autovehiculele din apropiere. În zonă au fost direcționate echipe de jandarmi, precum și echipaje medicale.

Totodată, a intervenit la fața locului o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar un negociator din cadrul aceluiași serviciu poartă discuții cu persoana în cauză, un bărbat de 73 de ani din Bistrița Bârgăului”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

După negocieri de circa 3 ore, oamenii legii au reușit să îl scoată din mașină. Bărbatul a fost transportat la spital.

I-a ajuns cuțitul la os! Motivele disperării

Bărbatul se numește Niculae Turja și este din Bistrița Bârgăului. Acesta a declarat pentru Gazeta de Bistrița că s-a săturat de nedreptățile suferite pe parcursul mai multor ani, în condițiile în care, în baza sentințelor a instanțelor de judecată i-a fost eliberat un titlu de proprietate pentru circa 6 ha de teren, în comuna Cetate, însă autoritățile locale nu vor să îl pună în posesie pe vechiul amplasament și i-au oferit o altă locație pe care acesta o refuză cu îndârjire. 

Niculae Turja se judecă și cu Primăria Bistrița Bârgăului, într-un alt dosar aflat acum în apel, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud. Potrivit actelor depuse în instanță, autoritățile locale din Bistrița Bârgăului au construit pe terenul bărbatului o groapă ecologică de gunoi de grajd, primarul Vasile Laba susținând că suprafața respectivă de teren ar fi de fapt în proprietatea comunei. În timpul judecății pe fond, o expertiză a arătat însă că Niculae Turja are dreptate, iar terenul care de fapt aparține comunei se află la peste 2,6 km de amplasamentul gropii construite de administrația locală, astfel că instanța i-a dat omului dreptate.

Primăria Bistrița Bîrgăului a înaintat apel, pe data de 2 iunie având loc primul termen în dosar. Bârgăuanul susține însă că instanța este părtinitoare, astfel că a cerut recuzarea judecătorului, cerere care i-a fost respinsă ieri. Un nou termen a fost stabilit pentru astăzi, 9 iunie, însă până în acest moment instanța nu a dat o soluție.

Totodată, Niculae Turja a depus și o plângere penală împotriva autorităților locale din Bistrița Bârgăului, însă ancheta bate pasul pe loc.

Mai mult, în urmă cu 3 ani, bărbatul a depus o plângere la DNA, însă procurorii au dispus clasarea pe motiv că, la acel moment, nu exista o expertiză efectuată în cauza civilă aflată pe rolul instanței Judecătoriei Bistrița.

Imagine


UPDATE: 

 „A intervenit la fața locului o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu un negociator din cadrul aceluiași serviciu pentru a purta discuții cu persoana în cauză, un bărbat de 73 de ani din Bistrița Bârgăului. 

Polițiștii au procedat la pătrunderea în autoturism, imobilizarea persoanei și înlăturarea pericolului. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și tentativă la distrugere iar în funcție de probatoriul administrat vor fi luate măsurile legale”, a transmis PAul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here