Salvatorii bistrițeni au reușit extragerea unui bărbat dintr-o fântână, după ce bolovanii din construcția acesteia s-au surpat și l-au acoperit în totalitate. Incidentul s-a petrecut, vineri, în localitatea Domnești.

Un bărbat fost surprins de pietre în timp ce curăța, vineri, o fântână în localitatea Domnești. A intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița. 

Prima intervenție a fost asigurată de un fost pompier militar – plt. adj. șef (r) Handrea Iacob care locuiește în apropiere. Acesta a luat primele măsuri de asigurare a victimei, a alertat pompierii bistrițeni, a solicitat resursele necesare cu echipamente specifice. 


„În primă fază, bărbatul în vârstă de 63 de ani putea respira doar prin spațiile dintre bolovanii de mari dimensiuni, dar, din fericire, se putea comunica cu el.  Acesta a fost cooperant pe toată durata intervenției și a ajutat salvatorii să îi faciliteze extragerea cât mai rapid posibil.

Mai mulți pompieri militari au intrat succesiv în fântână, asigurați de restul echipajelor și au îndepărtat piatra cu piatră, elementele care blocau evacuarea victimei. Misiunea a fost una contratimp din cauza presiunii exercitate pe organismul bărbatului care a fost monitorizat în permanență de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

După aproximativ o oră, bărbatul a fost extras și predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, aparent, fără leziuni majore, dar a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.