O familie din Reteag a fost implicată, vineri după-amiaza, într-un accident cumplit petrecut în Italia pe autostrada A1, între Arezzo și Monte San Savino (Toscana), în urma căruia părinții celui aflat la volan, dar și doi copii ai acestuia și-au pierdut viața. Alte șapte persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital. În această dimineață, șoferul român a fost arestat de către autoritățile judiciare italiene. 

Opt persoane din Reteag se aflau în mașina implicată în accident, un Volkswagen Sharan – șoferul, soția acestuia și cei patru copii ai lor – unul de 14 ani, două fetițe gemene de 10 ani și un bebeluș de numai 8 luni, dar și părinții bărbatului. 

Potrivit Rotalianul, care citează ziarul local Corriere di Arezzo, familia din Reteag intrase în Italia din Slovenia și se îndrepta spre Napoli la bordul unui autoturism Volkswagen Sharan cu 7 locuri. Anchetatorii relatează că atât martorii, cât și imaginile înregistrate de camerele video de pe autostradă indicau cum mașina condusă de român și-a schimbat brusc traiectoria spre dreapta și apoi a lovit partea din spate a unui TIR parcat într-o zonă de repaus de pe autostradă. Toți pasagerii din mașină au fost aruncați în exterior, pe asfalt, iar mașina a fost complet distrusă.

Părinții șoferului, în vârstă de aproximativ 50 de ani, și doi copii – bebelușul și una dintre fetițele gemene –  au decedat.

Un autoturism Nissan care venea din spatele mașinii Volkswagen s-a lovit de mașina familiei de români și apoi a fost aruncată în parapetul dintre cele două sensuri de mers. În cea de-a doua mașină se aflau patru persoane care au fost rănite de asemenea, dar niciuna nu se află în pericol de moarte.

În această dimineață, șoferul român, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a scăpat nevătămat din accident, a fost condus la poliție, iar sâmbătă dimineața a fost arestat, iar luni va fi sau nu validată măsura.  Acuzația este de „crimă rutieră multiplă”. 

Potrivit La Repubblica, anchetatorii urmăresc două piste: una ar fi că bărbatul din Reteag ar fi adormit la volan, iar cea de a doua – că ar fi folosit telefonul mobil și astfel i-ar fi fost distrasă atenția. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

SURSA foto/video: La Repubblica

1 COMENTARIU

  1. ASTA PENTRU CA SE DUC MII DE kM FARA PAUZE SI FARA ODIHNA … si oboseala-si spune cuvantul … Dumnezeu sa-i odihneasca in buna pace acuma … altceva ce mai poti sa faci ?!
    Am un tem.bel de vecin, ( de 36 de ani ca varsta ) care face Spania cu microbuzul de 2 ori / saptamana , cu pachete si uneori si cu persoane . Va dati seama cu ce viteza merge asta, cat se odihneste el si ce securitate le asigura ” plimbaretilor ” care-si pun viatza in manile astuia !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.