Două dintre cele patru mai iubite jandarmerițe din Bistrița, s-au pensionat! Este vorba Zara și Dona, doi dintre câinii de patrulare-intervenție ai jandarmilor bistrițeni.

Zara, Dona, Saşa şi Linda sunt patru dintre cele mai îndrăgite jandarmeriţe. Nu au lipsit niciodată de la întâlnirile cu elevii, de la misiunile de ordine publică sau de la parada militară organizată an de an de ziua naţională. 
Sunt foarte admirate şi îndrăgite atunci când îşi ascultă conductorii – plt. maj. Paul Gabor și plt. adj. Alin Peterlin – urmărindu-i atent cu privirea în aşteptarea de noi comenzi. 
Pe Zara şi pe Dona, bistrițenii le-au putut admira pentru ultima oară la parada militară organizată de 1 decembrie 2019.
Zara (cu numele oficial Ogeva), la cei aproape 9 ani ai săi, va fi retrasă din activitate la împlinirea limitei de vârstă. Dona (cu numele oficial Rabaxa) la aproape 7 ani, ar mai fi putut rămâne în activitate, însă este retrasă din motive medicale. 
Antrenamentele zilnice avute în toţi aceşti ani, i-au făcut pe conductorii lor să le considere membri ai familiei, astfel că în perioada următoare vor rămâne alături de cei care le-au avut ca parteneri de nădejde în toți acesti ani. Plt. maj. Paul Gabor, respectiv plt. adj. Alin Peterlin au ales să le adopte şi să le îngrijească în continuare în familiile proprii.

Cele două cățelușe au primit câte o medalie, în semn de recunoștință pentru tot ceea ce au făcut.

Locurile lor vor fi luate de alți doi câini, trimiși de la Sibiu, de la centrul de instruire canină. 

La Jandarmeria Bistrița au rămas acum Saşa (Roza – câine de patrulare-intervenţie, data naşterii: 16.08.2013) şi Linda (Rebaha- câine de căutare-salvare în mediul natural, data naşterii: 02.12.2013).

2 COMENTARII

  1. Felicitări, celor doi băieți care le – au adoptat. Câinile un adevărat prieten, de la care noi, oamenii, avem multe de învățat. Emoțional, nu te poți despărți de asemenea ființe inteligente…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.