Acoperișul și mansarda unei locuințe din localitatea Domnești au fost mistuite de un incendiu, pe o suprafață de circa 140 m.p. Din fericire nu au existat victime, iar multe bunuri din partea superioară a locuinței au fost evacuate.

La incendiul izbucnit la casa de locuit în regim P+1 din Domnești au intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița dar și SVSU Mărișelu.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișul mansardei, în momentul în care pompierii militari au ajuns la locul indicat. 

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. O femeie și cei trei copii ai sai, dintre care doi minori s-au autoevacuat în condiții de siguranță. Incendiul a distrus acoperișul mansardei / tavanul mansardei construit din rigips pe o suprafață de aproximativ 140 mp. S-a reușit evacuarea mai multor bunuri din partea superioară a locuinței„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BIstrița-Năsăud.

Incendiul a fost provocat de un coș de fum supraincălzit, neprotejat termic fața de materiale combustibile 

În condițiile în care vremea s-a răcit accentuat în această perioadă, pompierii bistriteni recomandă atenție sporită la mijloacele de încălzire alimentate cu lemn/caz metan sau energie electrică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.