Deputații și senatorii de Bistrița-Năsăud, aleși în urma scrutinului din 6 decembrie, au depus jurămintele, astfel că sunt pregătiți să își înceapă activitatea în Parlamentul României.

Depunerea jurământului a fost făcută individual de fiecare deputat și senator în parte, iar după acest moment, cei șapte parlamentari ai județului Bistrița-Năsăud au transmis mesaje prin intermediul rețelelor de socializare. 

”Prima zi în Parlamentul României. Încep munca, în calitate de reprezentant al cetățenilor județului Bistrița-Năsăud”, a transmis deputatul Lorant Sas (USR-PLUS). 

Jur credință patriei mele România și cetățenilor Județului Bistrița-Năsăud. Vă mulțumesc pentru încredere oameni buni. Nu vă voi dezamăgi. Este obiectivul meu pentru toți cei care m-au votat și un imbold ca să dovedesc celorlalți că merit încrederea lor! Vă promit că mandatul meu va fi despre oameni și toate acțiunile mele vor fi cu un scop: cetățenii din România să trăiască mai bine! Prioritatea Noului Parlament va trebui să fie reforma țării noastre de la educație până la sănătate și economie. Cine nu va înțelege asta, va pleca acasă peste 4 ani! Dumnezeu să binecuvânteze județul Bistrița-Năsăud și întreaga Românie!”, a transmis și deputatul Bogdan Ivan (PSD). 

Începem!”, a spus și Daniel Suciu (PSD). 

”Prieteni, tocmai ce am depus jurământul. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate, pace sufletească și sărbători luminate!”, a spus senatorul Ovidiu Florean (PNL). 

Mulțumesc locuitorilor județului Bistrita-Năsăud pentru încrederea acordată prin votul exprimat in 6 Decembrie 2020, pentru a-i reprezenta in calitate de deputat in Parlamentul României.Este o onoare și o obligație totodata sa reprezint cu fidelitate bistritenii in forul legislativ al țării in mandatul ce mi-a fost încredințat. România are nevoie de stabilitate, predictibilitate și soluții pe termen lung. Crezul meu este ca doar un sistem legislativ sigur, corect și coerent sta la baza binelui țării noastre. In următorii patru ani, împreuna cu colegii mei, noua ne revine misiunea de a realiza acest crez, cu respectarea Constituției și apărarea democrației, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.Cu credința in Dumnezeu!”, a transmis deputatul Diana Morar (PNL).

”Jur credinţă patriei mele România;Jur să respect Constituţia şi legile ţării;Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”, a spus și senatorul Ioan Deneș (PSD).

”Am depus jurământul. Înaintea lui Dumnezeu și în fața poporului. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis Robert Sighiartău (PNL).

După depunerea jurămintelor, Camera Deputaţilor și Senatul au fost declarate legal constituite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here