Patru persoane au fost rănite, dintre care două au ajuns la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 17, în zona cunoscută sub numele de Groapa Sărății. Un autobuz, condus de un șofer din județul Mureș, nu a păstrat distanța regulamentară față de o autoutilitară din fața care, și a intrat în coliziune, autovehicul care a fost proiectat mai apoi în altul, aflat pe același sens de mers. Traficul a fost îngreunat circa 40 de minute.

Un accident rutier a avut loc la Sarata, pe raza municipiului Bistrița,în care au fost implicate două autoutilitare și un autocare în care se aflau 20 de pasageri.

La faţa locului au intervenit un echipaj de pompieri pentru asigurare măsuri API, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj de prim ajutor SMURD. 

Vinovat de producerea accidentului pare să fie șoferul autocarului, un bărbat din județul Mureș, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul aflat în fața sa, o autoutilitară condusă de un bărbat tot din județul Mureș, și care a fost proiectată, în urma impactului, într-o altă autoutilitară care circula pe același sens de mers, condusă de un neamț domiciliat în România.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul național 17, un sofer de 37 de ani, din Batoș- jud. Mureș, care conducea un autobuz pe direcția Beclean-Bistrița, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de o autoutilitară care circula pe aceeași direcție și care era condusă de un bărbat din Reghin, intrând în coliziune cu aceasta.

Din impact, autovehiculul condus de șoferul din Reghin a fost proiectat într-o altă autoutilitară care tracta o remorcă și care era condusă de un cetățean german în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în România„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite ușor.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În zonă, polițiștii au dirijat circulația aproximativ 40 de minute, timp în care traficul a fost îngreunat și s-a circulat alternativ, pe o bandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.