Un bărbat de 68 de ani, din Zagra, a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, pe DJ 172, în apropierea localității Mogoșeni. Acesta se afla la volanul unui autoturism, când într-o curbă, nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune cu o autocamion. Echipajele medicale ajunse la fața locului au solicitat intervenția elicopterului SMURD de la Jibou, pentru a transporta victima la o unitate medicală de specialitate. 

Modulul SMURD a intervenit în localitatea Mogoșeni la un accident rutier în urma căruia o victimă a rămas încarcerată, dar conștientă, cooperantă.

Bărbatul a fost extras din autoturism de către pompierii militari și predat, succesiv, echipajelor medicale SMURD, de prim ajutor, respectiv de terapie intensivă mobilă. 

Victima este conștientă, cooperantă, politraumatizată, suspiciune de fractură la nivelul unui membru inferior. A fost stabilizată de echipajele medicale și urmează să fie predată elicopterului SMURD care va ateriza în apropierea locului producerii accidentului„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, circulația pe DJ 172 este blocată. Mai multe echipaje de polițiști intervin la fața locului pentru deblocarea drumului. Deocamdată, traficul în zona accidentului este deviat pe o rută ocolitoare, iar polițiștii rutieri aflați la fața locului îndrumă participanții la trafic spre ruta respectivă.

Conform primelor verificări efectuate, la ieșire din localitatea Mogoșeni, pe DJ 172, pe direcția de mers spre Beclean, șoferul unui autoturism, un bărbat de 68 de ani din Zagra, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă care circula din sens opus.

În urma accidentului, bărbatul din Zagra a fost rănit. Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 32 de ani, din Năsăud,  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

UPDATE:

Bărbatul prezenta fracturi la nivelul membrelor superioare și inferioare și alte traumatisme severe rezultate în urma impactului. A fost transportat la un o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.