Carlos Ghosn, ex-PDG al constructorului de automobile Renault-Nissan, a fugit luni seara din Japonia unde era în arest la domiciliu în aşteptarea procesului său pentru corupţie. Fostul patron a ajuns la Beirut, în Liban. Condiţiile în care a putut pleca de la Tokyo la bordul unui avion privat sunt încă neclare, transmite RFI.

„Nu am fugit de justiţie ci am scăpat de injustiţie şi de persecuţie politică” scrie Carlos Ghons într-un comunicat publicat noaptea trecută. Fostul patron al grupului Renault-Nissan mai spune că nu vroia să fie ostatecul unui sistem judiciar japonez parţial şi în care predomină prezumţia de vinovăţie”.

Circumstanţele în care Carlos Ghosn a reuşit să plece din Japonia sunt încă neclare. Tot ce se ştie este că el a îmbarcat la bordul unui avion privat – sub o falsă identitate, scrie presa niponă – şi a făcut escală în Turcia înainte de a ateriza în capitala Libanului, Beirut.

Avocaţii japonezi ai fostului mare patron franco-libanezo-brazilian deţineau paşapoartele clientului lor şi afirmă astăzi că au aflat de fuga acestuia din presă. Unul dintre avocaţi se declară „consternat” de gestul „inexcuzabil” al lui Ghosn.

Reamintim că în urmă cu mai bine de un an, ex-PDG-ul firmei Renault-Nissan fusese arestat în Japonia şi încarcerat preventiv timp de 130 de zile fiind acuzat de mai multe malversaţii financiare. Eliberat sub cauţiune, el fusese apoi pus în arest la domiciliu într-un cartier luxos din Tokyo. In lipsa paşapoartelor sale, reţinute de avocaţi, Ghosn nu se putea deplasa decât în interiorul arhipelagului nipon şi doar pentru o durată limitată. Conctatele cu soţia sa îi erau interzise de procurorul japonez.

In ultimele luni, Carlos Ghosn îşi pregătea alături de avocaţii săi procesul care urma să aibă loc în vara sau toamna lui 2020.

In Liban unde s-a refugiat şi care este ţara natală a părinţilor săi, Carlos Ghosn este considerat un erou. In momentul arestării sale în noiembrie 2018, s-a creat chiar un comitet de sprijin în favoarea sa şi o campanie de solidaritate care se afişase chiar pe străzile Beirutului sub titlul „We are all Carlos Ghosn”. In Liban Ghosn are contacte numeroase, inclusiv la nivel politic. Diverşi responsabili, începând cu preşedintele Michel Aoun, interveniseră insistent pe lângă autorităţile nipone pentru a obţine îndulcirea condiţiilor de detenţie şi apoi de supraveghere a lui Carlos Ghosn. Pentru moment însă niciun responsabil libanez nu a reacţionat la sosirea fostului patron în capitala Beirut.

sursă: flux24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.