Fostul preot Cristian Pomohaci este primul beneficiar al schimbării legii evaziunii fiscale. Aceasta prevede înlocuirea condamnărilor la închisoare cu o amendă penală, dacă inculpații își recunosc vina și dau înapoi banii obținuți în urma evaziunii fiscale.

Deși evaziune fiscală domină clasamentul infracțiunilor din România, parlamentarii s-au gândit să vină cu pedepse mai blânde pentru cei care comit astfel de infracțiuni.

Proiectul de modificare a legii evaziunii fiscale a fost inițiat la finalul anului 2017 și adoptat de Camera Deputaților la final de 2020. Proiectul a fost deja promulgat de președinte și a intrat în vigoare de curând.

Modificările aduse constau în: prevederea amenzii alternativ cu închisoarea pentru infracțiunea de evaziune fiscală și pentru infracțiuni conexe. Dacă în cursul procesului penal, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 de euro, se poate aplica amenda.

În cazul acoperirii prejudiciului de până la 100.000 de euro, legiuitorul dă posibilitatea instanței de a alege dacă aplică amenda sau condamnarea. În cazul în care prejudiciul nu ajunge la 50.000 de euro și a fost acoperit, instanța este obligată să aplice pedeapsa cu amenda.

Fostul preot Cristian Pomohaci, primul beneficiar al noii legi

Cristian Pomohaci este primul care beneficiază de această „relaxare” când vine vorba despre infracțiunile de evaziune fiscală. În luna mai, judecătorii de la Tribunalul Mureș au răspuns unei cereri a fostului preot și au schimbat pedeapsa primită de acesta.

În octombrie 2020, Cristian Pomohaci a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă. Acesta a înapoiat și prejudiciul de 28.000 de euro calculat de procurori. Și-a recunoscut și vina și a avut parte de o pedeapsă mai blândă. Aceeași sentință din toamna trecută spunea că Pomohaci trebuia să presteze 90 de ore de muncă în folosul comunității, pe raza comunei natale Rebrișoara.

Întrucât prejudiciul produs de Cristian Pomohaci este sub 50.000 de euro și a fost și achitat, judecătorii au cam fost obligați să transforme condamnarea în amendă, mai ales că proiectul vizează inclusiv procesele deja finalizate. Acesta a primit o amendă penală de 40.000 de lei. A scăpat în schimb de perioada de supraveghere și chiar de munca în folosul comunității.

„Constată intervenirea legii penale mai favorabile raportat cu pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, aplicată petentului condamnat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Dispune înlocuirea pedepse aplicate petentului condamnat cu aplicarea unei pedepse constând în 200 de zile de amendă reprezentând 200 lei/zi, respectiv 40.000 de lei amendă pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată”, se arată în sentința Tribunalului Mureș, dată la finalul lunii mai a acestui an.

De la evaziune fiscală la pedofilie

Potrivit procurorilor, în jur de 5 ani, Cristian Pomohaci a declarat venituri mai mici încasate din închirierea a 11 imobile. Culmea este faptul că procurorii spuneau la acea dată că suma nedeclarată se ridica la 684.487 de lei, însă prejudiciul cauzat statului român ajungea la doar 136.572 lei, adică în jur de 28.000 de euro.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, inculpatul a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei (din care suma de 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 21.885 lei contribuţia asigurărilor sociale de sănătate)”, informa în 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 2019, pe când aștepta un deznodământ în ceea ce privea dosarul de evaziune fiscală, Cristian Pomohaci a scăpat de acuzațiile de pedofilie. Dosarul în care acesta a fost anchetat de pedofilie a fost clasat de procurori.

Aceștia au considerat că faptele s-au prescris deja, chiar dacă la dosar au existat mai multe probe care să indice spre acea direcție. Infracțiunile pe care acesta le-ar fi comis au fost considerate prescrise, trecând mai bine de un deceniu de la comiterea lor.

La perchezițiile făcute la locuința lui Pomohaci în cadrul anchetei s-ar fi găsit o tabletă a acestuia care ar fi arătat că fostul preot accesase mai multe site-uri pentru homosexuali.

La dosar au existat și mai multe declarații ale mai multor bărbați, care susțineau că pe vremea când erau minori, au fost racolați de Cristian Pomohaci, pentru întreținerea de relații sexuale.

Scandalul de pedofilie i-a adus caterisirea

Odată izbucnit scandalul de pedofilie, în urma unor dezvăluiri ale ziaristului clujean Liviu Alexa, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a decis caterisirea sa.

Se întâmpla în toamna anului 2017: „DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALĂ” (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, după caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh)”, se arată în decizia Mitropoliei Ardealului.

Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci. Nu era prima dată când acesta călca pe bec. Mai marii bisericii l-au avertizat și chiar trimis la mănăstire în semn de pedeapsă atunci când acesta a refuzat să renunțe la cariera artistică. Cristian Pomohaci, care este și cântăreț de muzică populară ajunsese de nelipsit de la concertele organizate de primăriile din întreaga țară.

Odată caterisit, autoritățile locale au cam început să îl ocolească,  și să nu-l mai prea cheme la evenimente. Pandemia și interzicerea evenimentelor a fost o altă lovitură primită de Cristian Pomohaci.

Acesta are însă o masă mare de „fani” în mai multe județe din țară, însă predominant în Bistrița-Năsăud și Mureș. Deși este caterisit și teoretic nu mai are voie să poarte hainele preoțești, acesta a fost văzut adesea purtând sutana. Inclusiv în vacanța pe care a avut-o anul trecut în America, Pomohaci a purtat hainele preoțești.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.