Fostul polițist clujean, ce a făcut parte din cea mai mare rețea de trafic de droguri depistată în România, a câștigat procesul la CEDO

239

Ioan Tău, fost polițist clujean, acum în vârstă de 75 de ani a câștigat la CEDO împotriva statului român, Curtea de la Strasbourg concluzionând după 12 ani că bărbatului i s-a încălcat dreptul la administrarea echitabilă a probelor, constatând că niciuna dintre probele incriminatorii nu a fost administrată în faţa instanţei. Ioan Tău a fost acuzat de trafic internațional de droguri, fiind trimis în judecată alături de alte 25 de persoane, fiind cea mai mare rețea de trafic de droguri depistată și anihilată în România, cunoscută și sub numele de ”Cartelul de la Cluj”.

În urmă cu 16 ani, Ioan Tău a fost arestat și cercetat privind cinci rețele internaționale de trafic de droguri. Cazul a fost intens mediatizat, deoarece la momentul respectiv a fost unul dintre cele mai mari cazuri de trafic de droguri investigate de autoritățile române.

În data de 23 iulie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis plângerea lui Ioan Tău împotriva statului român, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.

”Curtea notează, de asemenea, că condamnarea reclamantului s-a bazat pe mărturiile reprezentantului sub acoperire I.I. În acest sens, Curtea notează că I.I a făcut declarații care îl incriminează pe reclamant numai la etapa pre-proces. La audierea sa în fața primei instanțe, s-a referit doar la activitatea infracțională efectuată de ceilalți acuzați. Deși nu a făcut nicio declarație cu privire la implicarea reclamantului în traficul de drogrui, nici judecătorul, nici procurorul nu i-au adresat întrebări suplimentare pentru a clarifica rolul judecat de reclamant în infracțiuni. Nu există nicio dovadă la dosar că a fost audiată din nou în fașa instanței de apel.

În plus, contrar afirmațiilor Guvernului, mărturiile martorilor F.D. și I.I. nu au fost susținute de dovezi concrete. Nici autoritățile de investigare, nici in instanțele nu se refereau la medicamente găsite la domiciliul reclamantului, unde se presupunea că reclamantul și-a desfășurat activitatea ilegală de depozitare și ambalare a drogurilor. În acest sens, Curtea notează că autoritățile interne nu au făcut referire la nicio căutare la domiciliul solicitantului”, se arată în hotărârea CEDO.

Ioan Tău, asistat la CEDO de avocatul Radu Chiriță

Clujeanul a fost condamnat la 16 ani de închisoare, iar în apel și recurs la 8 ani. În decembrie 2007, după ce a fost eliberat condiționat, Ioan Tău prin avocat Radu Chiriță a depus plângere la CEDO.

”În speţă, dl. Tău a fost acuzat de trafic internaţional de droguri şi trimis în judecată alături de alte 25 de persoane. Potrivit rechizitoriului acuzaţia îndreptată împotriva sa – anume că la domiciliul său s-ar fi ambalat droguri – era susţinută de declaraţia unui agent sub acoperire, martor cu identitate atribuită în dosar, de declaraţia altui martor şi a unui coinculpat. În faza de fond a dosarului, martorul sub acoperire nu a mai menţionat numele dlui. Tău deloc şi nu a făcut niciun fel de referire la el. Celălalt martor nu a mai fost audiat, întrucât nu s-a prezentat la citarea sa în faţa instanţei. Folosindu-se doar de probele din urmărire penală, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe dl. Tău la 16 ani de închisoare. Curtea de Apel a redus pedeapsa la 8 ani, fără a face vreo menţiune la probaţiune, iar ICCJ a respins recursul. Dl. Tău a fost eliberat condiţional imediat după pronunţarea deciziei din recurs, fiind arestat pe toată durată procedurii.

Prin hotărârea sa de astăzi (n.r. 23 iulie 2019), CEDO a constatat după o procedură care a durat 12 ani, că dlui. Tău i s-a încălcat dreptul la administrarea echitabilă a probelor, constatând că niciuna dintre probele incriminatorii nu a fost administrată în faţa instanţei. Curtea a constat că statul român nu a depus eforturi suficiente pentru a asigura audierea martorului acuzării, că nu a făcut niciun efort pentru a explica diferenţele dintre declaraţiile agentului sub acoperire şi că nu a compensat în niciun fel imposibilitatea dlui. Tău de a se apăra faţă de declaraţiile din faza de urmărire penală.

Reclamantul a fost asistat în faţa CEDO de avocaţi din cadrul Chiriţă şi asociaţii, coordonaţi de dna. Bianca Pantea”, anunță casa de avocatură Chiriță și asociații.

Povestea ”Cartelului de la Cluj”

Conform anchetatorilor, va­loarea drogurilor tranzitate de celebrul mafiot Torino Sfârlea este de cel puţin 100 milioane de dolari.. Arestările au avut loc în primăvara lui 2003. Capul reţelei din care ar fi făcut parte 40 de cetăţeni români şi străini, Torino au fost trimise în judecată de către procurorii Parchetului General în 8 octombrie 2003, pentru trafic de droguri de mare risc, iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat.

În 1999. Torino Sfârlea a racolat mai multe persoane, printre care şi şapte clujeni, cărora le-a distribuit sarcini precise, iar ulterior a coordonat şi acti­vi­tatea altor două reţele, una mol­dovenească şi alta tur­cească. Potrivit actului acu­ză­rii, membrii acestor reţele au tran­zitat prin România, spre Occident, 5.200 kilograme de heroină şi 180 de cocaină, pen­tru fiecare kilogram de droguri Torino, conform propriilor de­claraţii primind, între 1000 şi 1500 mărci, rezultând că suma minimă pe care a încasat-o a depăşit 5 milioane de mărci, din care în şapte luni a reuşit să cheltuie peste un milion, dar nu-i pare rău pentru că a dus un trai de lux. Pedeapsa iniţială a fost însă redusă pentru el la 14 ani închisoare, dar şi pentru alţi membri ai reţelei, de către Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie.

Torino Sfârlea, cel care a condus rețeaua de droguri le-a declarat în 2008, jurnaliștilor de la „Clujeanul” despre cum a ajuns să coordoneze „Cartelul de la Cluj”, despre reţeaua mafiotă întinsă din Afganistan şi Turcia, până în Italia, Germania, Spania sau Olanda.

”Eu eram doar cărăuş de droguri. Heroina ajungea în Ro­mânia de pe filiera Af­ga­nistan-Turcia. În ţară marfa o preluam eu şi oamenii mei, iar de aici o transportam cu ma­şi­nile în vest, în ţări ca Ger­ma­nia, Italia, Spania, Olanda. As­cundeam pachetele cu droguri în portbagaj, pe care-l coboram de la locul iniţial, în aripile ma­şinii, sub scaune sau în roata de rezervă. Aveam locuri special făcute pentru a nu fi depistate la vamă. Înveleam calupurile cu droguri în folii de aluminiu sau staniol pe care, mai apoi, le ştergeam cu alcool. Făceam asta pentru ca drogurile să nu fie depistate la frontieră de câi­nii antidrog ai poliţiştilor. Lu­cram cu mănuşi chirurgicale pen­tru a evita orice contact cu dro­gurile. La început, prin 1998-1999, eram singur, şi duceam la fiecare transport 30-40 kilograme de heroină, în ca­lupuri. Însă cu timpul, când cererea din vest devenise tot mai mare, duceam la câte un transport 80-100 kilograme de heroină. Din cauza cererii mari, nu mai făceam faţă sin­gur, astfel încât am fost nevoit să recrutez oameni. Oameni cinstiţi, fără cazier, care să nu bată la ochi la vamă şi care să poată intra fără probleme în ţările din spaţiul Schengen. La destinaţie primeam banii: între 1000-1500 de mărci germane pentru fiecare kilogram de heroină. Făceam 40-50.000 mărci germane într-o lună, ba chiar şi 100.000. Aveam bani de nu mai ştiam de ei. Ştiam că mă vor prinde. De un an şi jumătate aşteptam să mă aresteze. Era unul Liviu Şipoş (n.r: despre care am aflat că e un fost ofiţer clujean din struc­tura antidrog, care între timp s-a pensionat), care avea boală pe mine şi voia să mă aresteze. Eram filat şi ştiam, că, mai devreme sau mai târziu, voi ’’pica’’. Când m-au arestat la Cluj aveam deja pregătite două bagaje cu haine şi alte lucruri pentru puşcărie. Oricum, nu mai rezistam psihic (…)”

Pe 7 aprilie 2003, într-un au­to­tren, proprietate a clujeanului Leontin Pop, care venea din Tur­cia, poliţiştii au găsit 174 de kilograme de heroină as­cun­se sub un transport de deter­gen­ţi. Era cel mai mare trans­port de heroină descoperit din is­toria recentă a României. Atun­ci au fost arestaţi Florin Manea, Dănuţ Căpăţână şi Iu­lian Petrea, ulterior fiind reţi­nut şi Pop, dar ei făceau parte din membrii reţelei moldo­ve­ne, al cărui şef era Valeriu Bah­nari. În acest dosar a fost tri­mis în judecată şi oamenii mei., printre care Ioan Tău, fost poliţist din Cluj, care avea sar­cină de la mine să ascundă drogurile în maşini. Bahnari, Demir, Yalcinkaya Burhan şi Regis Taburet Eduard au dis­părut şi n-au putut fi arestaţi în mo­mentul începerii anchetei. Ulterior, prin 2005, Demir a fost prins la Budapesta, arestat în baza mandatului emis de autorităţile române şi trimis în ţară. Alte 20 de persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate. (…)Era în 27 apri­lie 2003. Fusesem la Tarniţa şi mă pregăteam să vin la Cluj. Trebuia să iau legătura cu cola­bo­ratorii mei, însă trebuie să vin la Cluj, fiindcă la Tarniţa intrasem în apă cu cele şase telefoane pe care le aveam şi nu le mai puteam folosi. Poli­ţiş­tii se aflau deja în dispo­zi­tive. M-au lăsat să intru în casă şi m-au aşteptat până am ieşit. M-am dus la un telefon public să sun. Atunci au tăbărât pe mine, nu ştiu câţi erau, vreo 10-15. Erau şi de la Cluj, dar cei mai mulţi erau poliţişti şi procurori de la Bucureşti. (…) Ştiam că telefoanele ar putea fi urmărite şi ne feream să vor­bim. Eu, de exemplu, cum­pă­ram tot timpul cartele prepay, iar când mai aveam un dolar sau doi credit, le aruncam şi luam altele. (…) N-am con­su­mat droguri decât de vreo două-trei ori, cocaină, dar nu mi-a plăcut şi am renunţat. Am dormit mult şi m-am simţit ameţit. Am stat patru ani la Budapesta şi m-am simţit foarte bine. Trăiam cum voiam eu, în lux. Aveam o mare me­teahnă: cumpărăturile. Mer­gea­m toată ziua prin magazine şi cumpăram orice: haine, par­fumuri scumpe, blănuri, nu mă uitam la bani, aveam de unde. De exemplu, am avut nevoie de un Range Rover care costa 130.000 de mărci, am scos banii şi l-am luat. N-am fost ameninţat niciodată cu moar­tea, deşi am lucrat cu PKK-Partidul Kurzilor, cu albanezi şi Camorra. Am fost tot timpul corect şi nu m-am băgat în ’’marfă’’. Familie am din frag­mente, aşa cum s-a putut. Cu prima soţie am doi copii, acum toţi sunt în Florida, SUA. Cu a doua am un băiat, care acum e în clasa a X-a, la Cluj. E un copil foarte bun şi la şcoală a pătimit din cauza mea. L-am sfătuit ca niciodată să nu facă ce am făcut eu. După ce voi fi pus în libertate, în nici un caz nu voi mai fi cărăuş de droguri. Am o vârstă şi, psihic, nu mai pot să fiu hăituit tot timpul, să mă uit după poliţişti. Însă nu voi rămâne la Cluj. Mă voi duce la Budapesta. Acolo am mulţi prieteni, iar oraşul e minunat. Nu-i în interesul nimănui să oprească traficul de droguri. Sunt 10-15 milioane de consumatori care au nevoie de droguri. Am căzut noi, vin alţii. Cad şi ei, vin alţii. Şi tot aşa. Traficul de droguri şi tra­fi­canţii nu vor dispărea nici­odată”, spune Torino Sfârlea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here