Fostul adjunct al IPJ Bistrița-Năsăud, comisarul șef (în rezervă) Alexandru Bogdan Constantin a intrat în politică. Acesta este noul preşedinte executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Bistriţa Năsăud.

Uniunea Naţională pentru Progresul României se reorganizează la nivel naţional şi local şi se află în plin proces de pregătire pentru alegerile europarlamentare. 

Alegerile de anul viitor, sunt, de asemenea, în centrul preocupărilor formațiunii politice, ţintele fiind deja stabilite: 10% la locale şi 10% la parlamentare, conform unui comunicat al UNPR.

Potrivit sursei citate, în ultimele luni, peste 50.000 de persoane au semnat adeziuni la UNPR, cei mai mulţi dintre noii membri fiind militari şi poliţişti în rezervă. Unii dintre aceştia au fost deja desemnaţi în funcţii de conducere, la nivel naţional şi la nivelul organizaţiilor judeţene şi municipale.

Printre aceştia se numără şi comisarul șef (în rezervă) Constantin Alexandru Bogdan, fost adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Acesta este noul preşedinte executiv al  UNPR Bistriţa-Năsăud.

Constantin Alexandru Bogdan s-a născut 3 aprilie 1965, în localitatea Negrileşti,județul Bistrița-Năsăud. Potrivit CV-ului său, el a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, în 1986, ulterior fiind licenţiat în electronică Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/Facultatea de Electronică și Telecomunicații (în 1999), dar și în drept la Universitatea Ecologică București/Facultatea de Drept și Științe Administrative (2010), cu cursuri postuniversitare la Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca.

Din 1986 până în 2002, Constantin Alexandru Bogdan a deţinut funcţii de execuţie şi de conducere în Statul Major al Forţelor Aeriene, ulterior fiind la ofiţer specialist la Serviciul Cabinet (2002 – 2008), Serviciul de Logistică  – Şef Birou Tehnic (2008 – 2011), Serviciul de Comunicaţii şi Informatică (2011 – 2012), Serviciul Rutier (2012 – 2013).  În perioada 2013-2015, a fost şef Serviciu de Ordine Publică, iar din 2015 până în 2017, anul în care a ieșit la pensie, Constantin Alexandru Bogdan a ocupat funcţia de inspector șef adjunct al IPJ Bistrița-Năsăud.

1 COMENTARIU

  1. V-ati „prins „… cine l-a tinut in „bratele ” , l-a propulsat si l-a lansat in functiile avute … , asa cum si pe Alexandru Tanco l-a propulsat PD-ul … pe Ioan Pop si Olariu… i-au propulsat PCR- FSN-ul … pe Negrusa PCR si mai apoi PNTCD-ul… etc. etc.etc. si uite asa… „Calul … pe Calul… pe Calul… calare ” a lui Paunescu ( Dumnezeu sa-l odihneasca-n buna pace si liniste ) care are radacini adanci in fostul Comunism feroce .
    Cand se vor pensiona, vom afla si cine i-a propulsat si-i tine in spate si pe cei de astazi…
    Este lesne de inteles cum peste tot, in toate functiile politice, administrative sau judecatoresti , puterea politica isi pune acolitii sistemului la un moment dat si care, dupa ce se roteste „roata puterii „… astia ori sar in ” barca necufundata „, ori fac parte din ” statul paralel „… a celor care au pierdut puterea si aplica notiunea juridica „deindata „… dupa regulile domnului presedinte Johannis – fostul lider oficial al opozitiei de astazi si care ” nici usturoi n-a mancat „…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.