Amenzi în valoare de peste 275.000 lei au fost aplicate de forțele de ordine, în ultimele 24 de ore, bistrițenilor care nu au respectat restricțiile de circulație, dar și pentru fapte de natură economică ori pentru tulburarea liniștii publice. Totodată, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud atrage atenția că nu vor fi tolerate abateri sau încălcări ale Ordonanțelor Militare în zilele care urmează și anunță că forțele de ordine vor fi suplimentate.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 215 poliţişti, 84 de jandarmi și 36 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au fost efectuate 457 de verificări la persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. De asemenea, au fost efectuate controale la 254 de societăți comerciale și 74 de persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 184.170 de lei. Dintre acestea, 73 de sancțiuni, în valoare de 113.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse, 31 de sancțiuni, în valoare de 66.500 de lei au fost aplicate pentru fapte de natură economică, iar celelalte pentru nerespectarea Legii 61/1991 și a altor acte normative.

Jandarmii au verificat 285 persoane, aflate în 54 de locații, din 17 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora.

Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de 91.000 de lei. Jandarmii continuă acțiunile de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

Vă reamintim faptul că nu vor fi tolerate abateri sau încălcări ale Ordonanțelor Militare în zilele care urmează, iar efectivele forțelor de ordine vor fi suplimentate în întreg județul Bistrița-Năsăud.
Polițiștii, jandarmii și militarii vor fi zilnic la datorie pentru siguranța tuturor cetățenilor.
Forțele de ordine transmit cetățenilor rugămintea de a respecta recomandările autorităților pentru o reîntâlnire în siguranță cu toți cei dragi, după ce va trece această perioadă„, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.