Ion Cristian Nădejde, fiul lui Nicolae Nădejde, este obligat prin decizia judecătorească a Tribunalului București să plătească statului român 254.000 de dolari şi 1,5 milioane de lei.

Prima sumă reprezintă bani delapidaţi de tatăl său dintr-o firmă înfiinţată de Securitate în 1981.

Povestea începe înainte de 1989, atunci când Nicolae Nădejde, tatăl lui Ion Cristian, lucra în cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE), departament subordonat Securităţi şi precursorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), unde avea atribuţii pe partea economică. CIE derula afaceri prin firme-paravan sau virând bani către agenţi sau terţi din străinătate în cadrul unor operaţiuni de aport valutar special (A.V.S.), potrivit adevarul.ro.

Unul dintre vehiculele prin care aveau acţiuni din categoria A.V.S. era firma-paravan Marsue Holding SA, plasată pe numele unui cetăţean panamez. Societatea avea sediul în Panama şi deţinea un cont la BRD.  

În 1985, Nădejde a devenit reprezentant al acestei firme, fiind singura persoană mandatată să reprezinte în întregime interesele firmei în România, calitate pe care şi-a păstrat-o şi după ce a ieşit la pensie în 1987, „din raţiuni operative şi în interes de serviciu”. La 31 decembrie 1989, în contul Marsue Holding SA se aflau 207.504,48 dolari, dobânzile făcând ca suma să crească, în septembrie 1990, la 210.537,15 dolari. Pe 24 octombrie 1990, colonelul în rezervă Nicolae Nădejde a început să retragă sume de bani din cont „pe persoană fizică”. Ulterior a şi transferat la alte filiale ale aceleiaşi bănci diferite sume de bani. Ppe 27 decembrie 1993, a lichidat contul după ce a scos ultimii 821 de dolari.  

După Revoluţie, SIE a moştenit tot ceea ce reprezenta fosta structură de spionaj extern, iar noua instituţie a descoperit că îi lipsea contul Marsue Holding. Serviciul a depus o plângere penală, iar procurorii militari l-au trimis în judecată pe Nădejde pentru delapidare, punându-i sechestru pe bunuri. A urmat un lung proces, terminat în 2004 cu condamnarea colonelului în rezervă la 10 ani de închisoare, rămânând de stabilit modalitatea de recuperare a prejudiciului. Până să se clarifice acest aspect, Nicolae Nădejde a murit (în 2010), în 2013 decedând şi soţia sa. De pe urma lor a rămas un apartament în Bucureşti, moştenit de fiul lor Ion Cristian, arată G4Media.   

Nădejde-fiul a declarat că va încerca să se apere cu toate mijloacele pe care le are la îndemână din punct de vedere legal, pentru că este implicat într-un dosar pornit d ela fapte din anii 1980, cu care nu are nicio legătură.  

Citeşte mai multe pe G4Media.ro.

1 COMENTARIU

  1. Pai, asa-i legea romana, daca cineva accepta si este succesor legal al defunctului. Depinde sub ce forma a beneficiat de mostenirea lasata , pe care si-a insusit-o… Daca a fost sub ” beneficiul de inventar „… nu vad cum ar fi putut fi obigat un succesor, sa plateasca ” oalele sparte ” de tata-so … ( adica datoriile lu’ tata-so )! Ceva … nu se spune aici … ca doara nu-s chiar ” pr.osti ” judecatrii … Cel putin asa scrie la lege … Depinde in ce fel a devenit siccesor legal si in ce mod si-a insusit mostenirea… ( vedeti ” legea ” in materie de succesiuni ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.