Minor din Bistrița, la spital! A fost rănit de o petardă

Fiul femeii care a murit după 16 ore de așteptare, pe holul secției de Urgențe de la Spitalul Județean Constanța, povestește cum mama lui i-a murit în brațe, fără ca medicii să intervină.

Femeia de 70 de ani era acasă atunci când a început să se simtă rău, acuzând dureri în piept şi abdomen, familia a chemat ambulanţa, iar din momentul în care au ajuns la spital a început calvarul.

Fiul femeii spune că, în tot timpul în care a așteptat pe holul spitalului, mamei sale i s-au facut doar analize banale in ciuda faptului că avea dureri puternice în piept şi abdomen. 

”I s-au recoltat probe de sânge, i s-a făcut un EKG. Nu i s-a dat nicio soluție, nu a fost trimisă pe secție. Nu s-au mișcat mai repede și au ținut-o atâtea ore nebăgată în seamă, nu au făcut nimic pentru ea”, a spus acesta.

El acuză că mai bine de 14 ore femeia a fost ţinută pe un scaun şi că singura intervenţie a fost din partea unei asistente, care a palpat-o.

”Stătea pe un scaun, se clătina, o mai țineam noi. Nu a venit niciun medic. O singură asistentă a venit și a palpat-o brutal pe abdomen”,a povestit bărbatul.

„S-a aplecat spre față, am întrebat-o ce are, nu mi-a răspuns, mi-a murit efectiv în braţe”, adaugă fiul femeii.

Familia femeii a făcut plângere atât la Colegiul Medicilor, cât şi la Poliţie.

sursă: antena3.ro

1 COMENTARIU

  1. Baiul nu este ” ca nu a intervenit nici un doctor „… ci ca la RECEPTIA si diagnosticarea urgentelor , NU O FAC SUNT MEDICII CALIFICATI… ci niste asistente medicale , care nu pricep si nu au pregatirea necesara stabilirii exacte al acestor urgente.
    In diagnoza, exista anumita simtamotologie, care ascunde gradul unei interventii … si nu trebuie ACUZAT NIMENI . Asa este la spital… unii scapa altii mor… si BAIUL BAIURILOR ESTE CA MEDICII DIN SPITALE SUN INSUFICIENTI , iar spitalele nu au dotarea si inventarul necesar unei bune diagnoze si interventii . Asta-i poporul roman, astea sunt conditiile, astea sunt si serviciile publice si daca nu va place, n-aveti decat sa plecati … unde ” laptele cu miere ” … curge valuri… valuri cum a zis mister Base…
    Practic, la noi la URGENTE … intervin doctorii care de fapt sunt de serviciu in sectiile de la spital… si care verifica bolnavii adusi de masinile de interventie ori de familiile acestora … „printre ” activitatea pe care o defasoara acolo … si asta atat din lipsa de medici calificati, cat si de fonduri necesare angajarii unui numar suplimentar de astfel de doctori .
    Toata lumea-i acuza pe medici… si permanent acestia sunt ” ciuca batailor ” si al ” hulelor ” de tot felul… dar nu se gandesc la faptul ca personalul medical ( de toate gradele ) munceste peste program si abia mai pot face fatza… , fara sa li se plateasca orele suplimentare ( ptr ca nu sunt bani … ) ca fac eforturi peste limitele normalului … si ca numai situatiile grele din familiile pe care le au aici ” acasa ” ( adica in Romania ) ii mai motiveaza sa nu plece si ei in strainatate si sa ne lase ” balta ” pe toti… sa crapam …
    Ziceti MULTZAM … ca inca n-au plecat toti si ca nu trebuie pentru interventii medicale sa trebuiasca sa mergem prin Ungaria, Turcia… sau la Rusi… eventual … ca nu mult mai este, daca se mentin aceste sudalme si sicane fata de doctori, sa plece si astia, sa-si ia lumea-n cap si sa ne lase ” balta ” … aici… ” acasa ” … SA CRAPAM !
    Maaa… rai-buni… cum sunt, bucurati-va ca mai exista si acceptati ideia nedorita de nimeni de altfel, ca LA SPITAL … UNII SCAPA IAR ALTII … „PLEACA ” , ptr ca asta-i viatza , la unii mai lunga … la altii mai scurta , dupa vointza Lui Dumnezeu si nu al doctorilor pe care-i vedeti voi niste ” Dumnezei ” ! ! !
    Fara rautate v-o spun si fara sa fiu eu doctor ori alt cadru medical .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.