Numit în urmă cu puţin timp director interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany s-a pus pe făcut curăţenie, după o serie de reclamaţii venite de la aparţinătorii celor care au decedat în instituţia sanitară. Acesta a venit cu un regulament drastic pentru firmele de pompe funebre, care, la ponturile angajaţilor din spitalul bistriţean, pentru a-şi vinde serviciile agasau aparţinătorii decedaţilor.

 

O practică lipsită de scrupule este întâlnită în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa de ani de zile. Unele firme de pompe funebre sunt anunţate de către angajaţi ai instituţiei spitaliceşti atunci când o persoană moare, şi îi abordează pe aparţinători.

În unele cazuri reprezentanţii firmelor se prezintă direct la morgă şi îi ofertează pe aparţinători arătându-le de pe telefon sau tablete poze cu oferte de sicrie. În alte cazuri se încalcă confidenţialitatea aparţinătorilor, iar reprezentanţii firmelor de pompe funebre pun mâna pe datele de contact ale acestora.

La aceste privilegii au acces doar firmele care cotizează. Pentru preţul potrivit, asistentele de la secţiile cu decese numeroase, cum este cea de Oncologie, recomandă anumite firme.

Aceste practici nu i-au înfuriat doar pe competitori, care au acuzat firmele care plătesc pentru ponturi de competiţie neloială, ci şi pe aparţinători, care au sesizat această practică prin mai multe reclamaţii.

Practica şi existenţa reclamaţiilor este recunoscută chiar şi de reprezentanţii spitalului, care pentru prima dată iau măsuri în acest sens.

 

Directorul interimar face ordine

După ani de zile în care au fost tolerate toate aceste practici, cel care ia măsuri este Gabriel Lazany, numit de curând director interimar pentru 6 luni de zile, până la organizarea unui concurs.

Acesta şi aspira la postul de director permanent, după ce îndeplinit funcţia de director executiv ani de zile.

Un astfel de concurs a avut loc deja, însă cei doi candidaţi nu au avut dosarul în regulă şi au fost respinşi. La concurs s-a înscris Gabriel Lazany şi Camelia Ştefănuţ, consilier superior la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Cele două dosare au fost respinse pentru că membrii comisiei au ajuns la concluzia că ambilor candidaţi le lipseşte dovada absolvirii unui curs de perfecţionare în management sau management sanitar, curs agreat de către Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud au recunoscut în mai multe rânduri că este preferat pentru această funcţie Gabriel Lazany, care s-a ocupat de mai toate proiectele de modernizare a spitalului, cap coadă.

Acesta însă nu este agreat pentru această funcţie de mai mulţi medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Motivul este unul de necrezut. Gabriel Lazany nu este agreat pentru că nu are pregătire medicală, ci una economică.

La doar câteva zile după ce a fost numit director interimar, Gabriel Lazany a hotărât să „omoare” afacerile neortodoxe pe care le desfăşurau unele firme de pompe funebre în interiorul spitalului, printr-un regulament destul de strict.

spitalul judetean bn2

Regulamentul vine cu interdicţii stricte pentru firmele de pompe funebre

„Ca urmare a deselor sesizări cu privire la activitatea privată pe care o desfăşoară anumiţi prestatori de servicii în incinta spitalului, a fost redactat prezentul regulament, pe care îl supunem spre consultare şi analiză cetăţenilor. Orice punct de vedere care ar duce la îmbunătăţirea acestui regulament este binevenit şi vă rugăm să vă adresaţi în scris şi să-l depuneţi la secretariatul unităţii”, a anunţat Gabriel Lazany pe pagina de Facebook a spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Practic acest regulament pe care Gabriel Lazany l-a şi făcut public restricţionează destul de serios accesul firmelor de pompe funebre în interiorul unităţii medicale.

Reprezentanţii firmelor pot să intre în spital doar dacă au un formular tipizat de împuternicire primit de la aparţinători. Aceştia trebuie să îşi termine treaba în cel mult o oră, fiind „cronometraţi” de către paznicii spitalului.


Regulamentul impus de Lazany:

  • „-Serviciul de Anatomie patologică sau Medicină legală, după caz, au obligaţia de a elibera aparţinătorilor formularul tipizat necesar pentru eliberarea persoanelor decedate;
  • -Aparţinătorii au posibilitatea de a ridica persoana decedată personal, sau pot împuternici în acest scop un furnizor de servicii funerare autorizat, potrivit legii. În acest caz, aparţinătorii vor completa numele furnizorului împuternicit în formularul tipizat;
  • -Eliberarea persoanei decedat de către spital se va face prin prezentarea formularului tipizat şi a actului de identitate pentru aparţinători sau a formularului tipizat pentru furnizorii de servicii funerare autorizaţi;
  • -Accesul furnizorilor de servicii funerare în incinta unităţii se face pe baza formularului tipizat de împuternicire primit de la aparţinător, care va fi prezentat la poarta unităţii. Personalul angajat pentru paza unităţii are obligaţia de a trece în formularul tipizat, ora de acces în unitate;
  • -Timpul maxim de staţionare a furnizorilor de servicii funerare în incinta unităţii, în baza formularului tipizat, este de maxim o oră;
  • -Se interzice accesul şi staţionarea furnizorilor de servicii funerare în incinta unităţii fără documentul legal de acces, menţionat anterior;
  • -Lista furnizorilor de servicii funerare şi numerele de contact telefonic ale acestora, va fi afişată la loc vizibil în zona serviciilor de Anatomie patologică şi Medicină Legală;
  • -Furnizorii de servicii funerare care doresc să fie prezenţi pe această listă, vor depune în acest sens o cerere scrisă la secretariatul unităţii, însoţită de autorizaţia de funcţionare;
  • -Apariţia furnizorilor pe listă se va face în ordine alfabetică. Lista va fi actualizată de câte ori este nevoie;
  • -Singurele persoane care pot decide furnizorul de servicii funerare sunt aparţinătorii;
  • -Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa nu recomandă şi nu susţine niciun furnizor de servicii funerare;
  • -Data intrării în vigoare a prezentului regulament: 1 august 2017”

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.