
Un bărbat din Viile Tecii, care în urmă cu 3 ani a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, a scăpat de rigorile legii din cauză că fapta s-a prescris. Are de plătit însă un prejudiciu de circa 80.000 de lei. Sentința nu este încă definitivă, dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel Cluj.
Mircea Cârdei a ajuns în brațele procurorilor din Bistriţa-Năsăud în 2019, după ce, doi ani mai devreme, procurorii din Mureș au deschis un dosar penal ce viza fapte de evaziune fiscală, urmare a unor plângeri depuse de Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice (AJFP) Mureş – Structura de inspecţie fiscală, în 2017 și 2018.
Concret, inspectorii fiscali mureșeni au efectuat, în 2013, verificări la Iucard Cardexim SRL (societate care la acea vreme figura cu sediul în Luduș, județul Mureș, iar anterior a avut sediul în Bistrița-Năsăud), în urma cărora au ajuns la concluzia că activitatea comercială derulată de firmă a fost una fictivă. Și nu era singurul lucru putred, fiindcă cei care figurau în acte ca fiind asociat, respectiv administrator ai Iucard Cardexim SRL erau doar… de formă, fiind niște persoane extrem de sărace, iar faptele de evaziune au fost comise anterior de persoana care deținuse și administrase anterior firma, Mircea Cârdei. Prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, calculat de cei de la Fiscul din Mureș, s-a cifrat de 140.748 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 63.442 lei şi TVA în sumă de 77.306 lei. La finalizarea cercetărilor de către organele de urmărire penală, prin rechizitoriu, a fost reținut un prejudiciu în valoare de 76.194 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA.
În 2022, Cârdei a fost trimis în judecată, dosarul ajungând pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Achiziții fictive
Întrucât cel responsabil de toate activități comerciale fictive figura cu domiciliul în localitatea Viile Tecii, și mai ales pentru că activitățile ilicite se derulaseră anterior mutării firmei în județul Mureș, deci pe când firma avea sediul în Bistrița-Năsăud, procurorii mureșeni au declinat dosarul în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
“Prin plângerea nr. 616/20.12.2017 formulată de către Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Mureş – Structura de inspecţie fiscală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. (…)/P/2017, s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală (…) în cadrul SC Iucard Cardexim SRL reprezentată de numiţii AA şi BB.
Pentru realizarea inspecţiei fiscale organele de control au luat legătura cu numitul AA, administrator al societăţii din data de 28.07.2014 care a arătat că intenţionând să se angajeze la o societate din loc. (…), i-a predat cartea de identitate lui BB pentru a-i fi întocmite actele necesare angajării, aflând ulterior că a devenit administrator şi asociat unic al SC Iucard Cardexim SRL, fără a primi însă vreun document financiar-contabil şi fără a desfăşura vreo activitate în numele acestei societăţi.
Întrucât nu s-a reuşit intrarea în posesia documentelor financiar contabile ale SC Iucard Cardexim SRL, s-au verificat datele si informaţiile existente în baza de date ANAF (aplicaţiile Fisnet, cLynx, DECIMP, ORC). De asemenea, s-au solicitat informaţii de la societăţi care apar pe lanţul tranzacţional în calitate de parteneri ai SC Iucard Cardexim SRL.
Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în perioada martie 2012- septembrie 2013, SC Iucard Cardexim SRL a înscris în declaraţiile D394 operaţiuni reprezentând «achiziţii» în sumă totală de 322.107 lei fără TVA, de la următoarele societăţi, care nu au declarat livrări către societatea verificată.
1. SC (…) SRL, în luna martie 2012 – achiziţii în valoare de 1935 lei plus TVA în valoare de 464 lei;
2. SC (…) SRL: în luna iunie a anului 2012 achiziţii în valoare de 46.032 lei plus TVA de 11.048 lei; în luna septembrie a anului 2012 achiziţii în valoare de 51.870 lei plus TVA de 12.449 lei; în luna decembrie a anului 2012 achiziţii în valoare de 53.090 lei plus TVA de 12.742 lei; în luna decembrie a anului 2012 achiziţii în valoare de 476 lei plus TVA de 114 lei;
3. SC (…) SRL: în luna decembrie 2012 achiziţii în valoare de 21.739 lei plus TVA în valoare de 5.217 lei; în luna martie 2013 achiziţii în valoare de 32.065 lei plus TVA în valoare de 7.696 lei; în luna iunie 2013 achiziţii în valoare de 63.515 lei plus TVA în valoare de 15.244 lei; în luna septembrie 2013 achiziţii în valoare de 44.065 lei plus TVA în valoare de 10.576 lei;
4. SC (…) SRL: în luna martie 2013 achiziţii în valoare de 3.600 lei plus TVA în valoare de 864 lei; în luna martie 2013 achiziţii în valoare de 3.720 lei plus TVA în valoare de 893 lei;
5. SC (…) SRL în luna decembrie 2012 achiziţii în valoare de 476 lei plus TVA în valoare de 114 lei (achiziţiile de la această societate nu sunt menţionate în actul de sesizare însă sunt incluse în situaţia întocmită de către organele fiscale – anexa 1, doar în acest mod putându-se ajunge la cuantumul total indicat de 322.107 lei din plângerea formulată).
Pentru clarificarea situaţiei fiscale, organele de inspecţie fiscală au solicitat informaţii de la societăţile menţionate cu privire la tranzacţiile în cauză iar din răspunsurile primite de la reprezentanţii legali ai acestora (…), rezultă că societăţile respective nu au livrat niciodată bunuri către SC Iucard Cardexim SRL, în toate cazurile constatându-se întocmirea de documente, respectiv facturi pentru operaţiuni care nu sunt reale.
Urmare a controlului efectuat de DGRFP Brașov, AJFP Mureş – Inspecţie Fiscală la SC (…) SRL cu domiciliul fiscal în (…), a fost întocmit procesul-verbal nr. 27/19.09.2013 din cuprinsul căruia rezultă că societatea respectivă s-a dovedit a avea un comportament de tip «fantomă».
Prin coroborarea elementelor prezentate anterior s-a concretizat faptul că în realitate, achiziţiile declarate de SC Iucard Cardexim SRL nu au fost efectuate, iar prin includerea în categoria cheltuielilor deductibile fiscal a sumelor înscrise în declaraţia D394, obligaţiile fiscale au fost semnificativ diminuate.
Corespunzător situaţiei prezentate anterior s-a procedat la recalcularea bazei impozabile şi implicit a obligaţiilor suplimentare de plată, rezultând un impozit pe profit suplimentar în cuantum total de 51.537 lei şi TVA în sumă de 77 306 lei. (…)
Sesizarea penală cu nr. (…)/20.12.2017 formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş – Structura de Inspecţie Fiscală a fost completată prin plângerea nr. (…)/18.04.2018 formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş – Structura de Inspecţie Fiscală ce a fost înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. (…)/P/2018, iar ulterior reunită la dosarul penal cu nr. (…)/P/2017 al aceleiaşi unităţi de parchet.
Potrivit actului de sesizare, urmare a Raportului de constatare încheiat la data de 06.02.2018 de către specialistul detaşat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş ce a fost transmis organelor fiscale, s-a constatat faptul că în trimestrul I al anului 2012 SC Iucard Cardexim SRL a înregistrat operaţiuni reprezentând achiziţii nereale, supuse măsurilor de simplificare, de la SC (…) SRL, în cuantum de 70.993 lei şi SC (…) SRL, în cuantum de 3.410 lei. Corespunzător situaţiei prezentate anterior s-a procedat la recalcularea bazei impozabile şi implicit a obligaţiilor suplimentare de plată, rezultând un impozit pe profit suplimentar în cuantum total de 11.904 lei”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
A scăpat de pedeapsă, nu și de achitarea prejudiciului!
În octombrie anul trecut, instanța a pronunțat sentința pe fond. Cârdei Mircea a scăpat de rigorile legii, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, în condițiile în care faptele au fost comise în 2012 – 2013.
Pe latură civilă, tribunalul a admis cererea ANAF, care s-a constituit parte civilă și a solicitat în instanță recuperarea prejudiciului, dar și obligarea lui Cârdei să plătească majorări și penalități aferente sumei până la stingerea datoriei, precum și instituirea sechestrului asigurător pe bunurile acestuia până la concurența sumei de 80.000 lei.
Totodată, instanța a dispus anularea actelor false, respectiv a facturilor care conțin împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Sentința, care nu este definitivă, a fost atacată de Cârdei la Curtea de Apel Cluj, unde în urmă cu câteva zile judecătorii au decis că vor pronunța sentința în luna iunie.