O firmă de exploatarea și prelucrarea lemnului din Rodna a fost amendată, marți, de polițiști și inspectorii Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, după ce aceștia au descoperit faptul că aproximativ 20 m.c. de lemn a fost expediat fără documente legale. Drept urmare, firma în cauză a fost amendată cu câteva mii de lei și în plus contravaloarea lemnului expediat i-a fost confiscată.

 

Polițiștii Biroului pentru combaterea delictelor silvice împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au acționat, marți, pe raza comunei Rodna, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, anunță IPJ BN într-un comunicat.

1

Potrivit sursei citate, în urma controalelor și a verificărilor de specialitate, s-a stabilit că o societate comercială de exploatare și prelucrare a materialului lemnos ar fi expediat cantitatea de 19,79 mc de material lemnos, fără a întocmi documentele prevăzute de lege.

Cu această ocazie, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei. De asemenea, materialul lemnos, în valoare de peste 3.400 lei a fost ridicat în vederea confiscării„, precizează IPJ BN.

1 COMENTARIU

  1. Pe astia-i doare fix in ” sisca ” … de ea lege si de ea Romanie, daca nu le confisca statul toata afacerea si nu le ridica licenta de functionare . Amenzile sunt asa… de ochii lumii doar … si nu reprezinta aproape nimic din ceea ce castiga ei de fapt prin ” defrisarea ” padurilor tzarii , ca nu se inghesuie nimeni la ” replantari si regenerari ” forestiere, ape si mediu … ca de acolo nu se poate ” smecheri ” nimic …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.