Postul lui Ioan Ţintean, desfiinţat

 

 

La începutul lunii august, 104 funcţionari din cadrul Direcţiei Generale de Finanţe Publice Bistriţa-Năsăud au primit preaviz pentru 30 de zile. Practic, în acest interval, funcţionarii vor trebui să opteze pentru un loc de muncă vacant în direcţiile similare din alte judeţe.

În afara lui Crin Pântea, care asigură conducerea DGFP ca director interimar, toţi şefii din instituţie au primit preavize în vederea restructurării. Printre aceştia se numără chiar şi Ioan Ţintean, care în acest moment ocupă funcţia de prefect al judeţului, al cărui post a fost rezervat pe durata mandatului de deputat, dar şi în prezent.

 

 

Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice din întreaga ţară, sunt, de la 1 august, în plin proces de reorganizare. Conform unei decizii a Guvernului, toate cele 42 de Direcţii judeţene ale finanţelor publice vor fi desfiinţate. În locul acestora vor funcţiona opt Direcţii Regionale ale Finanţelor Publice. Oraşele în care îşi vor avea sediile Direcţiile Regionale ale Finanţelor Publice sunt Bucureşti, Braşov, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au explicat recent într-un comunicat de presă că motivele pentru care au ales aceste oraşe au fost ponderea economică semnificativă a municipiilor, nivelul realizat al veniturilor bugetare şi numărul de contribuabili ridicat şi criteriul geografic.

„În ceea ce priveşte structura de administrare fiscală existentă la nivel judeţean, este important de menţionat faptul că aceasta nu se modifică substanţial, întrucât administraţia finanţelor publice aflată în municipiul reşedinţă de judeţ va prelua o mare parte din atribuţiile vechii direcţii generale a finanţelor publice judeţene”, se precizează în comunicat. Mai mult, potrivit documentului, deplasarea competenţelor către nivelul regional nu este însoţită de delocalizarea în totalitate a personalului.

De asemenea, atribuţiile direcţiilor generale regionale vor fi de coordonare a administraţiilor fiscale judeţene, preluând doar funcţiile suport necesare desfăşurării activităţii administraţiilor fiscale judeţene. În plus, administraţiile fiscale judeţene vor continua să funcţionează în aceleaşi locaţii.

Pe lângă desfiinţarea finanţelor publice locale, Guvernul a decis ca şi Garda Financiara şi Autoritatea Naţională a Vămilor se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică în cadrul ANAF, urmând ca atribuţiile celor două structuri să fie preluate de un nou organism, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

 

Peste o sută de preavize primite în Bistriţa-Năsăud

 

De reorganizare nu a scăpat nicio direcţie fiscală judeţeană, deci nici cea din Bistriţa-Năsăud. Astfel, în locul Direcţiei generale a Finanţelor Publice BN avem Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, iar în locul administraţiilor fiscale orăşeneşti avem servicii fiscale orăşeneşti. În mod evident şi structurile de conducere din organigrame s-au schimbat.

La nivelul administraţiei judeţene a Direcţiei Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud s-au primit 104 preavize. Cei care au primit preavizele vor avea posibilitatea să opteze, în 30 de zile, pentru posturile vacante în cadrul activităţilor deficitare de la nivelul administraţiilor judeţene ale Finanţelor Publice din Bistriţa-Năsăud, inclusiv Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca sau ANAF. La Bistriţa pot rămâne circa 46 de persoane, întrucât atâtea posturi vacante sunt, în timp ce la Cluj vor putea merge aproximativ 20.

 

Şefii, restructuraţi primii. Nici Ţintean nu a scăpat

 

Toţi directorii şi câţiva şefi de servicii au fost primit preavize, printre aceştia numărându-se şi Ioan Ţintean a cărui funcţie a fost rezervată pe perioada mandatului să de deputat, dar şi de când acesta a fost numit prefect al judeţului.

De restructurare este afectat şi Controlul Fiscal, care a rămas, de asemenea, fără director şi fără şefii de servicii din subordine, dar şi fără câţiva funcţionari. Dintre cei care au primit preavize îi amintim pe Cristian Parasca şi Marius Negrea, Ioan Szabo – şeful Administraţiei Contribuabili Mijlocii, Dorina Cicioc – şefa Administraţiei Financiare Bistriţa, Radu Pop Radu – directorul adjunct al Administrației Financiare Bistriţa, Ioan Pintea, şeful Trezoreriei Bistriţa-Năsăud, Rodica Dâscă – trezorier adjunct la Trezoreria Bistriţa.

Crin Pântea, actualul director al Finanţelor Publice bistriţene nu se numără printre cei loviţi de restructurare, întrucât el asigură doar interimatul în această funcţie, care, aşa cum am precizat mai sus, aparţinea lui Ioan Ţintean.

 

Deocamdată e ceaţă mare

 

În Finanţele Publice bistriţene, deocamdată spaima este foarte mare, întrucât angajaţii nu ştiu încă sigur ce şanse au să ocupe un post conform noii organigrame, care sunt criteriile care vor sta la baza alocării posturilor, dacă se va da sau nu concurs pe posturi.

Crin Pântea, declara recent că în Bistriţa-Năsăud vor fi 333 de posturi din cele 383. Aşa cum am precizat mai sus, dintre cei restructuraţi maxim 47 vor rămâne acasă, iar alţi 20 ar putea să opteze pentru Cluj. Cei care vor fi nevoiţi să se îndrepte spre posturile vacante din Cluj sunt într-o situaţie dificilă, fiindcă nimeni nu este foarte fericit să îşi ia lumea în cap şi să se mute în alt judeţ cu locul de muncă. De asemenea, nu se ştie deocamdată nici ce se va întâmpla cu ceilalţi 20 de funcţionari, care practic rămân pe dinafară. Există voci care spun că printre funcţionarii care au primit preavize sunt foarte mulţi cu state vechi în Finanţele Publice bistriţene, în timp ce unii mai nou veniţi în instituţie au fost ocoliţi.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.